NEWS

Start „Litoralul pentru toți”. Cât costă o săptămână la mare în extrasezon

Start Litoralul pentru toți. Cât costă o săptămână la mare în extrasezon
sursa foto: ct100.ro

„Litoralul pentru toți” este un program destinat turiștilor care doresc să-și petreacă sejurul la mare în extrasezon, atunci când stațiunile și plaja sunt mai libere, dar totuși încălzite de soare, și presupune reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de 6 nopți.

Programul „Litoralul pentru toți” se desfășoara în perioada 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie, iar în cadrul lui se înscriu an de an hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Start „Litoralul pentru toți”. Cât costă o săptămână la mare în extrasezon

În cadrul acestui program extrem de căutat de români prețurile sunt mai mici cu până la 50% decât cele practicate în timpul sezonului estival. De asemenea, știm foarte clar faptul că acesta este gândit special pentru persoanele cu venituri reduse, care nu-și permit un concediu în vârf de sezon, în lunile iulie sau august. Așadar, aceștia, dar nu doar ei, se vor putea relaxa pe bani puțini de pe 3 mai și până pe 15 iunie, sau celălalt capăt al sezonului, de pe 1 septembrie și până pe 15 octombrie.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Operatorii call-center, obligați să răspundă la apeluri în maximum 5 minute. Se dau amenzi de până la 100.000 de lei

„Litoralul pentru toți”, de la 90 la 300 de lei sejurul

Prețurile practicate de hotelieri în timpul programului „Litoralul pentru toți” variază de la 90 la 300 de lei sejurul. Dacă se dorește inclusiv regimul all inclusiv, oamenii pot alege hoteluri din sudul litoralului care practică acest regim, iar tariful este undeva la 250-300 de lei pe noapte de persoană.

Cei care vor să prindă unul dintre cele 4.000 de locuri scoase la bătaie, sunt îndrumați să apeleze la o agenție de turism. „Programul litoralul pentru toți” acceptă și vouchere de vacanță, iar furnizorii de servicii de turism pot introduce în aceste pachete și excursii gratuite la cetățile din județ sau la mânăstiri.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele