România este lider la accidente rutiere în Europa, aproximativ 400.000 de incidente de acest fel având loc anul la noi în țară potrivit datelor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR).
România este lider la accidente rutiere în Europa, iar conform UNSAR, pentru fiecare accident, în țară la noi se plătesc despăgubiri cu până la 28% mai mari decât în Polonia, cu 12% mai mari ca în Ungaria şi cu 7% mai mari decât în Croaţia, potrivit scrie News.ro.
Astfel, pentru fiecare accident, asigurătorii din România plătesc în baza poliţelor RCA despăgubiri de peste 2.160 euro, mai mult decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, de exemplu în Polonia, dauna medie RCA este de 1.690 euro, în Ungaria 1.920 euro, iar în Croaţia 2.010 euro.
Cum arată statistica, România este fruntaşă şi la frecvenţa accidentelor rutiere – aceasta fiind dublă în România faţă de Polonia, de 2,6 ori mai mare decât în Ungaria şi de 3,8 ori mai mare decât în Croaţia.
”Pe scurt: provocăm mai multe accidente decât alte ţări şi plătim, în medie, mai mult pentru fiecare dintre ele – fapt care reiese şi din evoluţia ratei daunei RCA în primul trimestru al acestui an, în creştere de la 67% la 75%. Totodată, alt indicator cheie al industriei, rata daunei combinată RCA, rămâne supraunitară (102%), în contextul în care despăbubirile plătite au crescut cu 43% faţă de primele trei luni ale anului trecut”, mai arată UNSAR.
Potrivit UNSAR, asigurătorii au plătit anul trecut, în baza poliţelor RCA, despăgubiri de circa 4 miliarde lei.