NEWS

Statul acordă noi subvenții de până la 2.000 de lei. Cererile se pot depune până în luna iunie

Statul acordă noi subvenții de până la 2.000 de lei. Cererile se pot depune până în luna iunie
sursa foto: BNR

Guvernul român vine în spirjinul fermierilor și acordă subvenții de 2.000 de lei. Sprijinul financiar se acordă în anumite condiții și doar celor care cresc în bătătură porci de Mangalița sau de Bazna. 

Se spune despre carnea acestor animale că este mai sănătoasă decât cea a somonului, însă prea puțini români o consumă. Prin urmare, fermierii pot primi până la 2.000 de lei pe cap de animal.

Subvenții de 2.000 de lei pentru porcii de Mangalița sau Bazna

Spre deosebirede anul trecut în acest an se dau subvenții mai mari cu până la 60%, de la 1.200 de lei cât au fost anul trecut până la 2.000 de lei potrivit Revista Fermierului.

Pentrua intra în posesia respectivelor subvenții, fermierii trebuie să depună o cerere nu mai târziu de luna iunie. Executivul de la București a aprobat schema de ajutor pentru creșterea acestor rase de porci, de altfel cele mai căutate din Europa.

Specialiștii precizează că, din punct de vedere calitativ carnea de mangalța este mai sănătoasă decât carnea de somon. Desigur, că o importanță deosebită o are hrana și condițiile în care animalele sunt ținute. De exemplu, porcii de Mangalița cresc mai greu dacă sunt ținuți pe beton. Însă, ținut în semi-libertatea porcii se dezvoltă mai bine, pană la o medie de 10 kg pe lună.

Subvenții pentru porcii de Mangalița
Sursa foto: Revista Fermierului

Cererile se pot depune până în luna iunie

„Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg.

După 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg. Le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, a declarat crescătorul din județul Arad pentru Revista Fermierului.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta...
Cum apar moliile de bucătărie și cum scapi de ele: această e cea mai bună soluție
Cum apar moliile de bucătărie și cum scapi de ele: această e cea mai bună...
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat la prezidențiale, despre Ciolacu și Georgescu
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat...
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen sau BCR în 2025. Care sunt limitele de retragere
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a...
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă protecție
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă...
Călin Georgescu a luat decizia. Nu mai e cale de întors! Avocata sa a făcut anunțul despre turul II
Călin Georgescu a luat decizia. Nu mai e cale de întors! Avocata sa a făcut...
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul doi din lume şi cine este omul care se  ocupă de aceste rezerve fabuloase
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul...
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani