STB angajează șoferi de autobuze, conform unui anunț făcut luni de Adrian Criț, directorul companiei.
Directorul general Adrian Criţ a anunţat că STB angajează șoferi de autobuze, în acest sens fiind deja demarată o procedură.
Acesta a precizat că au fost formulate plângeri penale pentru cei care au declanşat greva, iar societatea este în imposibilitatea de a plăti salariile. Criţ afirmă că, pentru fiecare zi de grevă, s-au pierdut 4,8 milioane de lei pe zi
”Nu ne mai permitem să fim captivi unor angajaţi care au căzut pradă manipulării sindicatului reprezentativ”, a anunţat directorul general.
Potrivit acestuia, a fost declanşată procedura de angajare a ”mii de şoferi”.
”Am luat următoarele măsuri: am notificat toţi angajaţii vis-a-vis de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Am formulat plângeri penale împotriva celor care au declanşat această grevă ilegală. Aplicăm cu fermitate tot ceea ce este scris în Codul Muncii şi în contractul colectiv de muncă împotriva angajaţilor care nu şi-au dus la îndeplinire atribuţiile de serviciu obligaţie pe care o aveau faţă de bucureşteni”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă Adrian Criţ, directorul general al STB.
Directorul general al STB a precizat că a existat şi există în continuare disponibilitate la dialog şi la rezolvarea prolemelor, în limita bugetului.
”PE SITE-UL STB astăzi a fost publicat anunţul de angajare pentru şoferi de autobuze: Nu ne mai permitem să fim captivi unor angajaţi care au căzut pradă manipulării sindicatului reprezentativ şi în continuare protestează fără să aibă nicio dorinţă”, a mai declarat Criţ.
Greva la STB continuă și luni. Doar 20% din șoferi au ieșit pe traseu în Capitală. Doar 148 de vehicule din totalul de 697 programate se aflau pe traseu luni dimineață, la ora 7, dintre care: 67 de tramvaie din 151 programate, 62 de troleibuze din 86 programate și 19 autobuze din 460 programate.