Statele Unite ale Americii au o nouă strategie națională de apărare, care îi privește pe aliații europeni, inclusiv România.
Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu, reputat analist militar, alături de Hari Bucur Marcu, apreciat expert în politici de securitate, au analizat, pentru „Adevărul”, impactul noii strategii americane asupra României și a Uniunii Europene.
Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu consideră că noua strategia este coerentă și vine în continuarea strategiei de securitate a Statelor Unite.
„E voba de câteva priorități. Prima este, înainte de toate, home defense, interesele americane acasă, cu atmosfera vestică, cu tot. A doua este descurajarea Chinei, prioritizarea Indo-Pacific. Nimic nou până aici. Apoi, ce e important pentru noi, România, împărțirea responsabilităților, împreună cu aliații și partenerii. Dar aici apar câteva elemente și trebuie să le enumerăm.
În primul rând, Statele Unite spun că nu se izolează. Nu pleacă. Al doilea element este că vor promova înainte de toate interesele americanilor. Dacă până acum apărarea care venea de la americani în cadrul NATO venea în baza valorilor, acum vine în baza intereselor.
Nu pentru că sunteți la fel ca noi, democrații și așa mai departe, vă apărăm, ci vă apărăm pentru că avem un interes comun în fața amenințării. Iar acestea sunt prezentate corect: Rusia, China și așa mai departe”, spune Mateiu.
„Al doilea element care e foarte important: vremea ipocriziei a trecut și la americani, dar și la aliați. Al doilea element la care trebuie să fim atenți este cel legat de faptul că Statele Unite continuă să afirme că vor juca un rol esențial în apărarea aliaților.
Asta e foarte important de reținut și spune faptul că aliații vor fi alături de Statele Unite nu pentru a favoriza Statele Unite într-o acțiune, ci pentru că au propriul lor interes. Aceeași idee de mai sus: avem interes să ne apărăm în fața Rusiei. Statele Unite au un interes în altceva, suntem împreună.
Iar aici vine ideea contribuției. Și se spune ceea ce se știa: aliații și partenerii trebuie să-și asume o contribuție vitală. Atenție, noi trebuie să fim primii care ne apărăm. Iar America spune după aceea că va avea un rol important, critic, în a fi alături de noi. Spune foarte clar: Statele Unite vor avea un rol critic, dar mai limitat pentru aliații săi din Europa”, mai spune comandorul Mateiu.
Practic, prin noua strategie de apărare, americanii nu se dezic de NATO și de aliați, ba chiar urmează în esență celebrele articole 3,4, și mai ales 5 din alianță. Este vorba despre articolele care se referă la faptul că fiecare stat membru NATO trebuie să dispună de propriile capacități militare, iar în caz de atac aliații trebuie să-i sară în ajutor. Există însă și nuanțe, explicate de Sandu Valentin Mateiu.
În ce privește aliații europeni, printre care și România, strategia de apărare americană pornește de la ideea că Rusia reprezintă pericolul la adresa lor.
„În ce privește Europa, lucrurile sunt foarte clare. În ce privește Rusia, amenințările sunt definite corect. Iar la linia de efort Europa, iarăși lucrurile sunt foarte bine definite, fără nicio ezitare, în ideea pe care v-am spus-o mai devreme: «avem interese comune, vi le promovați, suntem alături de voi. Vă preluați responsabilitățile, suntem alături de voi și afirmă elementul critic: suntem acolo alături de voi».
Nu se pune în discuție NATO, nu se pune în discuție articolul 5, nu se pune în discuție umbrela nucleară a Statelor Unite asupra Europei. Se spune doar că va fi un sprijin mai limitat. Se și spune așa: «critic, dar sprijin limitat din partea forțelor americane». Asta este expresia.
Sprijinul va fi critic, deci va fi esențial, să spunem așa, dar limitat din partea forțelor americane. Și de aici pleacă toată problema. Spune că vom fi stimulați ca să ne facem această treabă»”, punctează Mateiu.
În altă ordine de idei, se reconfirmă și pivotul spre zona Indo Pacific, dar spațiul american va fi prioritar, în timp ce Europa pierde din importanță.
„Se scoate în evidență faptul că Statele Unite au forțat, la urma urmei, statele membre NATO să mărească bugetul apărării la 3%, după aia 5%. Și aici este ceva foarte interesant. Știți că una dintre problemele globale ale Statelor Unite a fost legată de capacitatea de a duce simultan mai multe conflicte majore. Asta a fost una din marile probleme ale strategiei americane.
Cum ar fi acum un mare război în Pacific și un mare război în Europa. Ori americanii văd rezolvarea la această problemă prin situația următoare: voi, europenii, preluați greul în Europa. «Suntem în spatele vostru, dar voi duceți greul, pentru că noi trebuie să ne concentrăm în spațiul Pacific». Nu este nimic nou. De la Obama avem pivotul spre Pacific.
Ce este schimbată este viziunea internă. Avem un Donald Trump care nu se mai uită la valori, democrație și așa mai departe. Ia de la sine existența unui Vest cu tot ce are el și promovează un interes comun. Pentru că sunt definite clar amenințările. Nu se face niciun fel de rabat în definirea Rusiei ca fiind amenințare”, mai spune el.
În ce privește România, comandorul spune că lucrurile sunt cât se poate de clare. România va trebui să-și asume apărarea sa și să nu pornească de la ideea că alții vor muri pentru a o apăra, în timp ce politicienii au cu totul alte preocupări.
Evident, aliații vor interveni și ne vor ajuta, dar greul ar trebui să-l ducă românii, în ipoteza unui război. Acest lucru nu înseamnă că România va fi abandonată, ci doar că va trebui să ne facem propria treabă.
„România va trebui să fie apărată de România în frunte cu armata sa și în mijloc cu clasa politică care trebuie să-și asume responsabilitatea. Această strategie de apărare națională a Americii nu este altceva decât un semnal că a venit vremea să ne asumăm responsabilități. Noi față de noi”, mai afirmă comandorul Sandu Valentin Mateiu.
Și Hari Bucur Marcu îi împărtășește punctul de vedere în ce privește faptul că Statele Unite ale Americii nu abandonează Europa și nu o lasă la cheremul unei Rusii imprevizibile și agresive.
Hari Bucur Marcu menționează și că SUA nu vor mai fi obligate să apere singure Europa, iar europenii vor trebui să devină parteneri cu contribuții egale, nu doar asistați. Altfel spus, America rămâne alături de aliați, dar nu mai plătește singură nota de plată pentru neglijența europeană.
„Nu e o detașare de Europa, dar americanii vor ca europenii să-și facă partea lor de treabă. Iar Europa e pe locul trei pe lista priorităților Statelor Unite, după propriul teritoriu, dar și după China. Mi se pare foarte corect acest punct de vedere. Acum, opțiunea strategică a Statelor Unite este ca Europa să ajungă să se apere singură și să-și gândească singură securitatea, dar cu asistența Statelor Unite acolo unde Europa nu are capacitatea să se descurce singură”, spune Hari Bucur Marcu.