Anul școlar 2024-2025 bate la ușă, iar părinții trebuie să-și pregătească copii pentru primul clopoțel. Costurile nu sunt deloc de neglijat, după cum arată și o cercetare UNICEF.
Un studiu efectuat de organizația UNICEF arată că pe parcursul unui ciclu complet de învățământ părinții scot din buzunar cel puțin 30.000 de lei.
Potrivit studiului, o familie cheltuie doar pentru rechizitele unui copil, între 100 și 544 de lei pe an pentru ultimul an de liceu. Pentru manualele școlare și culegeri și caietele speciale aceeași familie cheltuie între 140 de lei/an pentru un copil de șase ani și până la 293 de ani pentru un licean aflat în ultimul an de studiu.
De asemenea, tot la capitolul costuri în anul școlar au fost trecute și cheltuielile pentru serbările de final de al care variază între 46 și 213 lei/an. Lista cheltuielilor este completată de programele de after-school, care necesită un buget de 2.440 de lei, la care se adaugă alte 2.000 de lei pentru achiziția unui computer.

În altă ordine de idei, studiul UNICEF mai arată că aproximativ 10% din populația de copii din România are nevoie de asistență specializată pentru diverse probleme mentale și emoționale. Comparativ cu alte state europene, sănătatea copiilor români este semnificativ mai afectată.
Datele statistice indică faptul că o treime dintre copii cu elevii cu vârste între 11 și 15 ani au declarat că se simt triști de mai multe ori pe săptămână, în timp ce media la nivel mondial este de doar 13%.
Dr. Shefali Tsabary a declarat că sprijinul emoțional este extrem de important pentru dezvoltarea corectă a copiilor, contează mai mult chiar și decât aspectele materiale. Un suport emoțional pune bazele respectului de sine, a încrederii și a capacității de a stabili relații sănătoase, potrivit news.ro.