Subiectul Schengen dezbătut în consiliul JAI. Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene se reunește în zilele de 13 şi 14 iunie 2024, la Luxemburg, principalele subiecte pe ordinea de zi fiind Schengen-ul şi Pactul pentru migraţie.
Comisia îşi va prezenta, la 13 iunie, Pachetul Schengen 2024 privind starea spaţiului de liberă circulaţie. Miniştrii de interne vor defini apoi „priorităţile pentru ciclul Consiliului Schengen 2024-2025”. Evident că intarea în Schengenul terestru a României și Bulgariei nu va fi abordată în ședința JAI. Promisiunile politicienilor au rămas tot pentru 1 martie 2025.
Este de așteptat ca la 40 de ani de la crearea spaţiului Schengen, miniştrii să aprobe Declaraţia Schengen, cu angajamentul de a se asigura că spaţiul de liberă circulaţie va funcţiona în continuare în funcţie de provocările actuale şi viitoare.
Astfel, miniştrii vor face un bilanţ al implementării interoperabilităţii sistemelor sale informatice pentru combaterea criminalităţii şi securitatea frontierelor. Sistemul de intrare/ieşire (EES) – un sistem informatic automat pentru înregistrarea resortisanţilor ţărilor terţe care călătoresc în scopul unei şederi scurte – va fi lansat în toamna anului 2024, potrivit Agerpres.

În 24 mai 2024, Consiliul a aprobat Codul frontierelor Schengen, ce introduce posibilitatea adoptării de măsuri la nivelul UE care să restricţioneze accesul resortisanţilor ţărilor terţe în UE, în cazul unei urgenţe de sănătate publică de amploare. Regulamentul intră în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fiind direct aplicabil în ţările UE.
Cu privire la migraţie, discuţia din 13 iunie are loc în contextul în care, la 14 mai 2024, Consiliul a adoptat Pactul privind migraţia şi azilul, o reformă cuprinzătoare a cadrului juridic al UE în materie de azil şi migraţie. Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a pune în practică setul respectiv de norme.
Pe 14 iunie 2024, procurorul-şef european, Laura Kovesi, va prezenta un raport privind activităţile Parchetului European.
La Consiliul JAI iau parte miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele membre ale UE, iar în domeniile legate de Schengen, discuţiile au loc în formatul comitetului mixt, alcătuit din: statele membre ale UE plus cele patru ţări care nu fac parte din UE, dar au adoptat acordul Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia).