NEWS

Sute de mii de pensii din România vor crește! Anunț important din Guvern. Se pregătește o nouă măsură

Sute de mii de pensii din România vor crește Anunț important din Guvern. Se pregătește o nouă măsură
pensii

Sute de mii de pensii din România vor crește. PSD insistă pentru renegocierea pragului de la care să se plătească CASS la pensie.

PSD a anunțat că vrea să renegocieze, cel mai târziu, în toamnă rămânerea la guvernare. PSD a acceptat ca asigurările la sănătate să fie plătite de la 3.000 de lei, dar spune că va urma renegocierea acestui aspect.

Sute de mii de pensii din România vor crește! Renegociere cerută de lideri PSD

Sunt vizate, în acest fel, să crească aproximativ 800.000 pensii.  Mulți lideri PSD spun că acceptarea pragului de 3000 lei este o concesie prea mare făcută PNL și lui Ilie Bolojan.

Practic, 1.800.000 pensionari vor plăti CASS de la 1 august. CASS va fi de 10% din ce depășește pensia de 3.000 de lei. La o pensie de 4.000 lei, CASS este de 100 de lei.

Secretarul PSD, Paul Stănescu, a cerut convocarea unei ședințe pentru ca PSD să decidă dacă iese de la guvernare.

Ședința decisivă, în septembrie

Președintele Grindeanu a amânat ședința pentru septembrie. Cea mai importantă discuție ar fi renegocierea pragului de la care pensionarii să plătească CASS. PSD cere ca pragul să urce la 4.000 de lei. În acest fel, 800.000 de pensionari nu ar mai plăti CASS.

„Măsurile fiscale anunţate până acum pe sănătate, pe administraţie, alea sunt lucruri care, cred eu, că trebuie să fie adoptate şi prin dezbatere”, a arătat Grindeanu într-o conferinţă.

PSD mai cere renunțarea la impunerea CASS pentru pensiile veteranilor de război, invalizilor, deținuților politici și a urmașilor acestora.

Tăierea pensiilor speciale

Pe de altă parte, Grindeanu a anunțat că vrea să se taie pensiile speciale. „Eu mi-aş fi dorit să venim foarte repede cu asumarea răspunderii pe îndreptarea acestor nedreptăţi, acestor abuzuri pe care, prin pachetul doi, doreşte Guvernul să le corecteze.

Să decupăm toate acele lucruri care ţin de consilii de administraţii, de indemnizaţii, lucruri care ţin de – şi am văzut anunţul public al premierului – de pensii speciale. Toate aceste lucruri mi-aş fi dorit să se poată face rapid. PSD-ul este de acord să se asume răspunderea.”, a spus Grindeanu.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele