Taifunul Ragasa, cea mai puternică furtună de pe planetă din acest an, face prăpăd în Asia. Cel puţin 21 de persoane au murit în Filipine, Taiwan şi China. Puhoaiele au năvălit cu o forţă de neoprit. Case, drumuri şi baraje au fost puse la pământ, iar străzile s-au transformat în râuri.
După ce a semănat teroare în Filipine şi Taiwan, super-taifunul Ragasa a paralizat sudul Chinei, una dintre cele mai dens populate coaste ale lumii. Aproape 2 milioane de oameni au fost evacuaţi de urgenţă din calea inundaţiilor. Supranumit „Regele furtunilor”, taifunul a adus vânt cu forţă de uragan, de 195 de kilometri pe oră.
Puhoaiele au fost atât de puternice încât au spart uşile din sticlă ale unui hotel de lux din Hong Kong. Valuri uriaşe au umplut în câteva secunde recepţia clădirii, unde se aflau şi persoane.
„A fost cel mai puternic taifun care a lovit Hong Kongul în ultimii câţiva ani. Există copaci doborâţi şi alte daune, aşa cum se vede în spatele meu. Marea a fost foarte agitată, cu valuri uriaşe„, a transmis Raf Wober, reporter Associated Press, potrivit observatornews.ro.
Ministerul român al Afacerilor Externe a emis şi o avertizare prin care i-a îndemnat pe cetăţenii români aflaţi în provinciile Guangdong, Hainan şi Guangxi să îşi facă provizii.
Postul public de televiziune chinez CCTV a declarat că peste 770.000 de persoane au fost evacuate din Guangdong și că se preconizează relocarea a un milion de persoane în întreaga provincie.
Numai în Taiwan au murit cel puţin 14 oameni, iar echipele de salvatori caută şi acum alte zeci de persoane dispărute. Din cauza inundaţiilor provocate de ploile abundente, barajul unui lac a cedat, iar 68 de milioane de tone de apă s-au revărsat peste un oraş. Autorităţile au decis evacuarea a peste 7.000 de persoane.
În Filipine, bilanţul morţilor a urcat la şapte. Printre victime se numără patru pescari a căror barcă s-a răsturnat în largul provinciei Cagayan.