BUSINESS

Taxa de cinci euro pentru colete din afara Uniunii Europene. Cum se taxează banii

Taxa de cinci euro pentru colete din afara Uniunii Europene. Cum se taxează banii
Sursă foto: Antena3

A intrat deja în vigoare taxa de cinci euro pentru colete din afara Uniunii Europene. Modalitatea de plată diferă de la un magazin online la altul.

Taxa de cinci euro pentru colete din afara UE

Unele magazine au transferat costul direct la client, iar taxa apare în coșul de cumpărături. La altele nu este afișată separat, dar, cel mai probabil, spun specialiștii, prețurile au crescut pentru a acoperi acest cost.

Pe o platformă de cumpărături, la finalul procesului de comandă, apare, pe lângă valoarea produsului, și o taxă de manipulare de 25 de lei.

Costul suplimentar nu se aplică pentru coletele nelivrate, iar în cazul retururilor, suma nu se restituie.

În schimb, alte magazine populare, precum Trendyol, Temu sau Alibaba nu afișează această taxă separat.

Responsabilitatea plății taxei cade 100% în sarcina comerciantului, a magazinului care vinde produsul. Responsabilitatea colectării, declarării și transferului banilor către bugetul de stat cade în sarcina livratorului. În teorie, clientul final nu este nicăieri în acest peisaj. 

Nu ar trebui să plătească o taxă suplimentară față de cele afișate în momentul achiziției. Unii comercianți vor afișa taxa în momentul achiziției, pentru un comerț transparent. Alții vor susține ei taxa și nu vor modifica prețurile, ca investiție în atragerea de clienți„, a declarat Cristi Movilă, președinte Asociația Magazinelor Online pentru Observator.

Un milion de euro/zi la buget

ANAF dă asigurări că are tehnologia necesară pentru a urmări coletele, dar în practică există neclarități și interpretări diferite între comercianți și curieri.

Nu este corect ca un curier să încaseze taxa de la clientul final dacă magazinul nu a declarat-o. Sunt mici probleme normale de început, până când lucrurile se vor clarifica„, a declarat Cristi Movilă, președinte Asociația Magazinelor Online.

Calculele experților arată că aplicarea taxei de 25 de lei pentru fiecare colet ar aduce peste un milion de euro pe zi la bugetul de stat.

Zilnic intră în România aproximativ 300.000 de colete din afara Uniunii Europene.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele