Taximetriștii continuă protestele. Și marți, membrii Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) protestează în Piaţa Constituţiei. Este aşteptată participarea a aproximativ 2.000 de maşini.
Protestatarii solicită emiterea, în regim de urgenţă, a unei Ordonanţe de modificare a Legii 204/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.
Protestul este programat de luni până miercuri. Remus Nedelcu, președintele organizației a declarat că taximetrişti membri ai ANPOTRT vor intra în greva foamei dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest. Potrivit acestuia, în cursul zile de luni, taximetriştii nu au reuşit să ia legătura de reprezentanţii Guvernului, transmite Agerpres.
„Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noştri din toată ţara au de gând să facă greva foamei la Guvern şi la fiecare prefectură de judeţ, la nivel naţional, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor din Europa…Aşteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noştri din toată ţara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto – n. r.). Sperăm să rezolve”, a spus Remus Nedelcu.
Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.
Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: