Tribunalul Federal Suprem Elveţian (SFT) a trimis, joi, litigiul legat de medalia de bronz din finala de la sol, în concursul feminin de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, spre reexaminare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care acordase medalia românce Ana Bărbosu.
Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea în finala de la sol, dar a coborât pe locul al patrulea după ce delegaţia Statelor Unite a depus un apel în urma evoluţiei reprezentantei sale, Jordan Chiles. Nota americancei a fost mărită şi aceasta a urcat de pe locul al cincilea pe trei.
România a făcut sesizare la TAS, care a decis că nota iniţială a americancei Chiles ar trebui păstrată deoarece apelul delegaţiei SUA a fost făcut după termenul de un minut şi deci nu ar fi trebuit să fie valid, potrivit Agerpres.
Federaţia americană (USA Gymnastics) a precizat că a oferit o nouă probă video care atestă faptul că primul protest a fost comunicat la 47 de secunde de la publicarea notei, iar un al doilea protest opt secunde mai târziu. Totuşi, potrivit federaţiei americane, noile dovezi nu au fost admise de TAS.
Tribunalul Federal Suprem Elveţian a anunţat, joi, că retrimite cazul la TAS, ”pe baza înregistrării audio-video descoperite după decizia luată de TAS” în favoarea Anei Bărbosu.
Curtea federală a precizat că este o probabilitate ca înregistrarea audio-video să ducă la o modificare a deciziei TAS în favoarea aplicanţilor (Chiles şi USA Gymnastics), având în vedere că TAS ar putea considera, în lumina acestei înregistrări, că solicitarea verbală făcută pentru Jordan Chiles a fost efectuată înainte de expirarea perioadei limită regulamentare de un minut.
Pe 5 august 2024, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Ulterior, Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, aceasta fiind urmată pe locul 4 de Sabrina Maneca-Voinea şi pe 5 de americanca Jordan Chiles.
Ulterior, atât federaţia de gimnastică din SUA, cât şi gimnasta română Sabrina Maneca-Voinea au făcut apel la Tribunalul Federal Elveţian.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.