Test crucial pentru NATO și România. Este vorba despre capacitatea NATO și, în particular, a Franței de a se opune militar Rusiei urmează să se desfășoare pe teritoriul României.
Testul este programat anul viitor.
În luna mai, mii de soldați francezi vor participa la un exercițiu de amploare în România, denumit Dacian Spring 2025, în care vor trebui să-și demonstreze capacitatea de a se deplasa rapid pe flancul estic al NATO.
Aceasta este o competență-cheie în cazul în care președintele rus Vladimir Putin decide să atace un membru al alianței.
„Obișnuiam să organizăm jocuri de-a războiul. Acum există un inamic desemnat, iar noi ne antrenăm cu oameni cu care am merge, efectiv, la război”, a declarat șeful Comandamentului terestru al armatei franceze pentru Europa, generalul Bertrand Toujouse.
Exerciții precum Dacian Spring 2025 sunt un semnal strategic, a adăugat el.
În ultimii ani, forțele terestre ale Franței au început o transformare profundă în vederea pregătirii pentru un conflict de mare întindere și intensitate, similar războiului purtat de Rusia în Ucraina.
Armata franceză are, de asemenea, noi directive din partea NATO: până în 2027 ar trebui să fie capabilă să desfășoare o divizie pregătită de război în 30 de zile, cu tot cu muniții și provizii.
Atingerea acestui obiectiv este strâns legată de succesul exercițiului „Dacian Spring” de anul viitor, au explicat ofițeri de rang înalt citați de Politico.
Armata franceză se va antrena pentru a trimite o brigadă pregătită de război în România în doar 10 zile. Acesta este un pas intermediar care, dacă va avea succes, va reafirma credibilitatea Franței în fața aliaților și va deschide calea pentru atingerea obiectivului din 2027.
O brigadă are între 3.000 și 5.000 de soldați, în timp ce o divizie are de la 10.000 la până la 25.000 de militari.
Testul esențial va consta în deplasarea acestor militari în România într-o perioadă atât de scurtă de timp.
„Nu există încă un Schengen militar și trebuie să îmbunătățim în mod decisiv mobilitatea militară în Europa”, a explicat generalul Pierre-Eric Guillot, adjunctul șefului Comandamentului terestru francez pentru Europa.
O primă desfășurare de trupe în România în 2022 a fost afectată de birocrație, de proceduri la frontieră și de trenurile care s-au dovedit inadecvate pentru transportul echipamentelor militare.
„S-ar putea să fim împiedicați de câteva reglementări vamale, dar am făcut multe progrese în diversificarea rutelor noastre”, a precizat generalul Guillot.
Armata franceză obișnuia să se bazeze doar pe trenuri, dar în prezent apelează și la camioane și bărci și uneori combină diversele metode de transport.
Pentru a atinge obiectivul din 2027, cheltuielile pentru Apărare vor trebui să respecte în continuare legea franceză de planificare militară pe șapte ani.
Bugetul francez al Apărării se află sub presiune, în timp ce noul guvern al Franței încearcă să țină în frâu deficitul bugetar.
„Mă aștept ca resursele planificate să fie disponibile în totalitate. Dacă există schimbări majore, la un moment dat am putea amâna obiectivul 2027, pentru că s-ar putea să nu existe suficiente stocuri pentru a le aduce în luptă. Dar asta este doar o ipoteză”, a declarat generalul Pierre Schill, șeful armatei franceze.