NEWS

Tezaurul dacic furat din Olanda, comandat de interlopi români, parte dintr-un plan de șantaj

Tezaurul dacic furat din Olanda comandat de interlopi români parte dintr-un plan de șantaj
Foto: RTL

Furtul spectaculos al unor piese din tezaurul dacic expuse în Olanda a fost orchestrat, potrivit presei olandeze, de rețele interlope din România. Potrivit RTL Nieuws, organizația criminală a colaborat cu membri ai unei grupări de motocicliști interzisă de justiție. Surse apropiate anchetei spun că jaful ar fi parte dintr-un plan mai amplu de șantaj, prin care cei implicați urmăresc să obțină reduceri de pedepse.

Interlopi români și o grupare moto interzisă, implicați în jaful din Olanda

Potrivit RTL Nieuws, gruparea de motocicliști Hardliners – interzisă de justiția olandeză – ar fi jucat un rol important în furtul comorii dacice din Drents Museum. Membrii grupării ar fi recrutat executanții, cărora li s-ar fi promis câte 15.000 de euro fiecare. „Unul dintre suspecți era prospect, adică membru aspirant al Hardliners”, susține o sursă citată de RTL.

Membrii grupării, condamnați pentru șantaj, incendieri și agresiuni

Hardliners a fost fondată în 2019 chiar din închisoare, de foști membri ai Hells Angels. În 2023, și această grupare a fost interzisă de instanță pentru că „încurajează și ordonă comiterea de infracțiuni”. Liderul lor, Lysander de R., se află în detenție din 2018, fiind acuzat că a condus o organizație criminală. Membrii Hardliners au fost anterior condamnați pentru șantaj, incendieri și agresiuni.

Obiectele furate, folosite ca monedă de schimb: „Nu au fost topite”

Surse din lumea interlopă și apropiate anchetei susțin că jaful a fost comandat de crima organizată din România. Nu pentru bani, ci pentru negociere: piesele de tezaur urmează să fie returnate contra reducerii sau anulării unor pedepse penale.

„Se adună tot mai multe indicii că obiectele sunt intacte. Nu au fost topite. Se pare că sunt ascunse într-un prosop, undeva în apropiere de Heerhugowaard”, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru RTL Nieuws.

Printre obiectele sustrase se află celebra cască de aur de la Coțofenești și trei brățări din aur, toate evaluate la 5,8 milioane de euro. Infractorii ar fi pătruns în muzeu în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, forțând o ușă cu o bombă artizanală. În doar patru minute, hoții au spart două vitrine cu ciocane mari și au plecat cu artefactele. Un detaliu notabil: „În timpul jafului, hoții au scăpat casca o dată”, spune o sursă.

Tensiuni diplomatice între Olanda și România

Parchetul olandez nu a confirmat oficial ipoteza unui comanditar român, tocmai din cauza sensibilității cazului.

„Este o chestiune extrem de delicată. Dacă se spune public că a fost comandat din România, se poate declanșa imediat un conflict diplomatic”, a spus o sursă.

Artefactele aparțineau Muzeului Național de Istorie a României

Piesele furate se aflau la Drents Museum din Assen, în cadrul expoziției „Dacia – Regatul aurului și argintului”. Ele fuseseră împrumutate de Muzeul Național de Istorie a României din București.

În total, au fost arestate șapte persoane, dintre care trei rămân în arest. Printre suspecți se numără Douglas W. (36 de ani), Bernhard Z. (35 de ani) și Jan B. (20 de ani). Poliția a efectuat percheziții în Heerhugowaard și zonele învecinate.

Jan B. a fost ținta unei operațiuni sub acoperire, în care ofițeri s-au dat drept cumpărători interesați de artefacte. Au oferit 400.000 de euro pentru cască, sumă refuzată. După eșecul misiunii, tânărul a fost arestat.

Poliția olandeză continuă eforturile de recuperare a tezaurului, considerând cazul o prioritate națională.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele