NEWS

Tinerii din România ar putea vota de la 16 ani la alegerile locale şi europarlamentare. Legea a trecut de Senat

Tinerii din România ar putea vota de la 16 ani la alegerile locale şi europarlamentare. Legea a trecut de Senat
Sursa Foto: playtech

Tinerii din România ar putea vota de la 16 ani la alegerile locale şi europarlamentare. O propunere legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare, de la 18 ani la 16 ani, a fost adoptată tacit marți, 6 septembrie, de Senat.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 4 septembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa.

Tinerii din România ar putea vota de la 16 ani. Decizia va fi luată în Camera Deputaților

Proiectul urmează să fie dezbătut și de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Propunerea, iniţiată de parlamentari PNL, USR, AUR, dar şi neafiliaţi, modifică Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât ”au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”.

Totodată, se propune modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât ”cetăţenii români care au vârsta de 16 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

Conform punctului de vedere transmis de Guvern, acesta nu susţine iniţiativa, deoarece ar fi contrară prevederilor constituţionale, notează TVR.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele