NEWS

Tipurile de vehicule care scapă de obligația de a avea trusă medicală sau stingător de incendiu

Tipurile de vehicule care scapă de obligația de a avea trusă medicală sau stingător de incendiu
Sursă: Facebook

Există anumite tipuri de vehicule care scapă de obligația de a avea trusă medicală sau stingător de incendiu. Este vorba de un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților care scutește șoferii de mopede și motociclete de această obligație.

Șoferii care nu trebuie să mai aibă trusă medicală sau stingător de incendiu

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, un proiect de lege potrivit căruia şoferii de mopede şi motociclete vor fi scutiţi de obligaţia de a deţine asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor şi extinctor.

Proiectul de lege completează în acest sens articolul 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, stabilind exceptarea posesorilor de permis pentru categoriile AM, A1, A2 şi A de la obligaţia de a deţine asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor şi extinctor.

„Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele, cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim-ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate”, prevede actul normativ, conform Agerpres.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele