NEWS

Toaleta de 100.000 de euro de pe Centura Sucevei, furată bucată cu bucată

Toaleta de 100.000 de euro de pe Centura Sucevei furată bucată cu bucată
01 oct. 2021 | 15:06

Toaleta de 100.000 de euro de pe Centura Sucevei a fost furată bucată cu bucată la doar o zi după finalizarea lucrărilor.

Hoţii au furat instalaţii sanitare şi electrice în valoare de 100.000 de euro de la noua toaletă de pe Centura Sucevei, informează antena3.ro.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt, însă reprezentanţii DRDP Iaşi nu au depus la dosar toate actele care dovedesc paguba şi nici fotografii care să ateste că obiectele au fost montate vreodată.

Hoţii au furat inclusiv staţia de epurare a apelor uzate, în valoare de 300.000 de lei.

Deși parcarea şi şoseaua de centură au fost inaugurate de patru ori până acum, de toţi atâţia miniştri ai Transporturilor, ultima dată în septembrie 2021, parcarea și toaleta nu au fost pe deplin funcţionale niciodată.

Astfel, deşi furtul ar fi fost constatat de reprezentanţii Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP) în aprilie, plângerea la Poliţie a fost depusă abia în iulie.

Poliţiştii veniţi acolo spun că sunt prea puţine dovezi care să arate cine este hoţul şi nu se ştie dacă va fi recuperat prejudicial, conform sursei citate.

[email protected] Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele