NEWS

Toate salariile românilor, impozitate progresiv! Ce a cerut FMI Guvernului României

Toate salariile românilor impozitate progresiv Ce a cerut FMI Guvernului României
sursa foto: wowbiz.ro

Toate salariile românilor, impozitate progresiv. Fondul Monetar Internațional (FMI) cere insistent Guvernului să aplice de urgență această măsură.

Specialiștii de la FMI au avut deja o primă întâlnire cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, unde le-au fost prezentate măsurile fiscal-bugetare.

Toate salariile românilor, impozitate progresiv. Fiscul trebuie să cunoască TOATE sursele de venit

Experții internaționali au susținut că este nevoie ca Fiscul să cunoască toate sursele de venit pe care o persoană le are, pentru că în acest moment, informațiile sunt sursă cu sursă.

Abia apoi se poate implementa o impozitare în funcție de venituri, potrivit Newsweek.

Până în acest moment nu s-a luat o decizie cu privire la impozitul progresiv pe salarii, dar se poartă discuții aprinse în avest sens.

Practic, primul scenariul propus este să crească impozitul care acum pe salariu este 10% să crească la 15% pentru toate salariile din România, indiferent că vorbim de stat sau privat.

Al doilea scenariu vine cu două variante de impozit progresiv pe toate salariile din România. Cum propune FMI să fie aplicate acest impozit progresiv? Prima varianta prevede impozit de 10% pentru cei care iau în mână în jur de 6.000 lei și, atenție, cei care au salarii nete de peste 6.000 lei să plătească un impozit dublu față de cel de acum, adică 20%.

Iar cea de-a doua variantă de impozit progresiv este să rămână impozitul de 10% pentru cei care iau sub 8.000 lei în mână și cei care au peste 8.000 lei net, atenție, să plătească un impozit de 25%.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele