BUSINESS

Top 10 orașe unde locuiesc cei mai mulți milionari. Locul 3 este surprinzător

Top 10 orașe unde locuiesc cei mai mulți milionari. Locul 3 este surprinzător

Top 10 orașe unde locuiesc cei mai mulți milionari este rezultatul unui studiu finalizat recent care a scos la lumină faptul că în multe dintre orașele ce vor fi menționate în cele ce urmează se învârt bani care, deseori, nu egalează PIB-ul României.

În Top 10, de exemplu, metropole care păzesc averi imense, locuiesc nu mai puțin de 2 milioane de bogătași, iar în unele metropole se regăsesc sute de oameni care au averi de cel puțin 100 de milioane de dolari.

Surprinzător, avem a recunoaște, este faptul că renumitul Silicon Valley ocupă doar locul 3, dar să vedem cine-l conduce și cine este în urma lui.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: O franțuzoaică a dat în judecată orașul Berlin și a cerut 10.000 de euro daune. Motivul? N-a fost lăsată topless la piscină

Top 10 orașe unde locuiesc cei mai mulți milionari

De așteptat sau nu, orașul american New Yorg găzduiește cei mai mulți milionari, potrivit unui nou raport al companiei de consultanță pentru migrarea investițiilor Henley & Partners, citată de CNBC. Aproximativ 345.600 de milionari locuiesc în New York, iar dintre aceștia 15.470 sunt multimilionari care au active în valoare de peste 10 milioane de dolari, 737 de centimilionari (avuție de 100 de milioane de dolari sau mai mult) și 59 de miliardari, se arată în raport.

Despre New York se spune, de altfel, că este centrul financiar al SUA, cu o avere privată deținută de rezidenți care a depășit 3 triliarde de dolari, ca să înțelegem dimensiunea, comparăm cu România și spunem că acest lucru înseamnă că este de 10.5 ori mai mult decât PIB-ul României.

Tokyo, capitala Japoniei, ocupă locul al doilea, cu 304.900 de persoane cu valoare netă ridicată de peste 10 milioane de dolari. În Tokyo, mai spune raportul, 7.350 de oameni sunt multimilionari, 263 au peste 100 de milioane de dolari și 12 sunt miliardari.

Aici intervine, surpriza, la locul 3 pentru că mulți s-ar fi așteptat ca Zona Golfului San Francisco, care include Silicon Valley, să ocupe locul 1 sau, maxim 2. Ei bine nu este așa, însă el completează top 3 orașe cele mai bogate, cu un număr de 276.400 de persoane cu valoare netă mare, care îi sunt rezidenți, dintre care 12.890 sunt multimilionari.

Top 10 orașe unde locuiesc cei mai mulți milionari este continuat de:

Londra, Regatul Unit (272.400)
Singapore, Singapore (249.800)
Los Angeles, S.U.A. (192.400)
Chicago, S.U.A. (160.100)
Houston, S.U.A. (132.600)
Beijing, China (131.500)
Shanghai, China (130.100)

 

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele