Sunt multe alimente pe care să le consumi în Postul Crăciunului. Trebuie să afli care sunt și să le consumi pentru a avea o dietă echilibrată.
E foarte indicat să ai grijă ceea ce pui în farfurie în această perioadă. Veți avea tendința să mâncați mai multă pâine de exemplu pentru a vă simți cât mai sătui. Află că nu este chiar ideal asta, întrucât veți acumula kilograme în plus și sigur nu vor fi dorite de nimeni. Postul acesta durează nu mai puțin de 40 de zile
A ține post nu înseamnă să te privezi de anumite alimente, ci să capeți vitaminele și mineralele necesare din ele. Ce-i drept, clar, fără dar și poate, nu avem voie produse lactate, brânză, carne, ou, tot ce provine de la animale.
Mai sunt anumite zile în care avem dezlegare la pește și îl putem consuma. Mai mult decât atât, permise sunt și fructele de mare atunci: calamar, caracatiță, creveți, raci, sepie etc. După cum am mai vorbit, ele nu ar fi acceptate de către preoți pentru că se pare că sunt de dulce.
Alimente din soia
Dacă duci prea mult dorul preparatelor din carne, le poți înlocui cumva cu produsele din soia. Mai exact: carne tocată vegetală, chiftele din soia, falafel, cârnați din soia etc. Totuși, cârnați nu v-aș sugera pentru că mai e un pas și vine Crăciunul. Veți mânca pe săturate din carne de porc și poate vită.
Lapte vegetal
Mă refer la cei din soia, ovăz, midgale, cocos, orez etc. Iată câte variante aveți la dispoziție și cât de ușor poate fi din acest punct de vedere.
Legume
În această categorie am introdus mai multe legume. Puteți adăuga o multitudine, precum: cartofi, ceapă, apio, țelină, morcov, rădăcină de pătrunjel, păstârnac, dovlecei etc. Multe vitamine, iar de gust nu mai vorbim. Un adevărat ospăț. O ciorbă de legume în adevăratul sens al cuvântului. Papilele gustative vor fi tare încântate. Fiindcă se mai găsește încă prin piețe leuștean verde, să nu cumva să îl omiteți. Dă un gust extraordinar, mai mult decât ați crede. Nu mai stați pe gânduri și pregătiți. E foarte simplu și ușor.
Nuci
Sunt perfecte pe post de gustare, atunci când vreți ceva dulce și nu numai. Sunt diverse soiuri de nuci, deci nu vă rezumați doar la un fel. Sunt excelente în fibre și grăsimi sănătoase. De asemenea, ajută foarte mult la una funcționare a creierului. Astfel, conțin fier, calciu, magneziu, seleniu, fosfor, vitamina E și multe, multe altele. Nu aveți motiv din cauza căruia să nu consumați. Poate doar dacă sunteți alergici și cam atât.
Cereale
Orezul, orzul, grâul. Sunt foarte ieftine, la îndemâna oricui și puteți pregăti sub multe feluri. Pot fi fiert cu sare, în salate, garnituri la alte mâncăruri.