Toate persoanele trebuie să știe care sunt cele mai vorbite limbi în lumea întreagă. Te-ar putea ajuta pentru atunci când vrei să călătorești în diverse locuri.
Peste tot în lume există mii de limbi și dialecte. Ar fi aproape imposibil ca cineva să le cunoască pe toate la nivel conversațional.
Engleza
Fără îndoială, engleza este cea mai cunoscută limbă dintre toate care există. Oriunde ai merge te vei descurca în cazul în care o stăpânești destul de bine. Este vorbită de nu mai puțin de 1,132 miliarde de oameni, dintre care 379 sunt vorbitori nativi, iar 753 de milioane vorbitori non-nativi.
O vom auzi peste tot din Noua Zeelandă, Australia, SUA și Canada, până în Marea Britanie, Zimbabwe, Caraibe, Hong Kong și Africa de Sud, potrivit Libertatea.
Mandarina
Sunt mai mult decât convinsă că nu toate persoanele au auzit despre această limbă, dar iată că este a doua cea mai vorbită. Are la „purtător” un număr impresionant de 1,117 miliarde de vorbitori, dintre care 918 milioane sunt nativi, iar 199 de milioane sunt non-nativi.
Reprezintă limba oficială din China, Taiwan și Singapore. O limbă destul de grea, nu chiar ușoară, ce-i drept.
Hindi
După cum îi spune și numele, putem deduce că se vorbește în India. Se comunică prin aceasta de 615 milioane de oameni, dintre care 341 sunt nativi, iar 274 sunt non-nativi. Pe lângă hindi, mai sunt și alte 22 de limbi care se vorbesc acolo. Știm bine că India este extrem de mare, a doua țară din lume în ceea ce privește numărul de locuitori.
Spaniola
Mai precis sunt 534 de milioane de vorbitori, dintre care 460 de milioane sunt nativi, iar 74 de milioane sunt non-nativi. Nu doar în Spania se cunoaște această limbă, ci și in Statele Unite ale Americii.
Franceza
Nu putea omite franceza până la urmă. Este vorbită de 280 milioane de persoane, dintre care 77 de milioane sunt nativi, pe când 203 milioane sunt non-nativi.