LIFESTYLE

Top 5 poezii de Paște pe care le pot învăța cei mici

Top 5 poezii de Paște pe care le pot învăța cei mici
www.totuldespremame.ro

Sunt câteva poezii de Paște pe care le pot învăța cei mici. În aceste zile sfinte este ideal să recite măcar una și să desfacă nerăbdători cadourile primite în dar.

Copiii abia așteaptă să le învețe și să le spună în fața familiei. În cazul în care adulții au uitat multe dintre ele și vor să își aducă aminte de copilărie și de clipele minunate, pot repeta alături de ei. Va fi o activitate foarte interesantă pentru fiecare dintre ei, potrivit Libertatea. 

Poezii de Paște pe care le pot învăța cei mici

La Paști, de George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,

Văzduhu-i plin de-un roșu soare

Și sălciile-n albă floare-

E pace-n cer și pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

 

Și cât e de frumos în sat!

Creștinii vin tăcuți în vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale

Își zic: Hristos a înviat!

Și râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

 

Pe deal se șuie-ncetișor

Neveste tinere și fete,

Bătrâni cu iarnă vieții-n plete;

Și-ncet, în urmă tuturor,

Vezi șovăind câte-o bătrână

Cu micul ei nepot de mâna.

 

Hristos a înviat, de Marin Moscu

Horă-n cer și pe pământ

Rouă de stele în vânt

Inimi pline de viață

Se aprind de dimineață;

Toată lumea veselește

Osana în cer vuiește

Sub a soarelui binețe

Aud preoți dând povețe,

Investesc în noi cuvinte

Năzuințe-n cele sfinte,

Vitejia în voință,

Inima-n dor și-n credință

Azi la Învierea Mare

Toți suntem o sărbătoare!

 

E Paște iar, de Eugenia Bun

Vremea caldă a sosit

Și grădina a-nverzit

Floricele-ncep s-apară

Păsări mii pe cer să zboare

Paștele-l sărbătorim

Pe Domnul Iisus să-L iubim

Că El însuși ne-a iubit

Și în chinuri a murit

Dar din morți El a-nviat.

Și mântuire ne-a dat.

Domnul Iisus ne învață

Să fim buni și drepți în viață!

 

Paștele

S-aude-al clopotelor cânt

Prin firea care se renaște

Și falnic iese din mormânt

Cu biruința Domnul Sfânt

Azi e Paște.

 

Și după slujbă ies la rând

Bătrâni, cu spatele-aplecat,

Bărbați cu chipul luminat,

Și-n urmă ies copiii cântând:

„Hristos a înviat!”

 

În jur pe margini stau cei mari,

Privind la falnicii feciori,

Din mândrul șir al falnicei hori;

Și-n mijloc cântă lăutarii,

Din cobze și viori.

 

Sunt veseli toți și bucuroși,

Și toți cu suflet-nălțat;

Oriunde se-ntâlnesc în sat,

Își zic cum zis-au moși strămoși

„Hristos a înviat!”

 

În ziua de Paști

Toți copiii azi se-mbracă

Cu ce au ei mai frumos

Și părinților le cântă

„Învierea lui Hristos!”

 

Și la masă ciocnesc, astăzi,

Toți copiii cei cuminți

Ouă roșii și pestrițe

Cu iubiții lor părinți.

 

Toți copiii sunt mai darnici,

Că ei știut că lui Hristos

Îi sunt dragi numai copiii

Cei cu sufletul milos.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele