Tot mai mulți români cumpără case în Ungaria. Fenomenul nu e nou, ”transferul” se petrece deja de câțiva ani. Sute de arădeni şi-au cumpărat case în estul Ungariei doar în ultimii doi ani, atraşi de preţurile mici, care pot porni de la 10.000 de euro pentru o locuinţă de 100 de metri pătraţi cu 1.500 metri pătraţi de teren.
Familiile de români mutate peste graniţă continuă să lucreze în judeţul Arad, pentru că în ţara vecină nu găsesc posturi libere.
Unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi imobiliari care se ocupă de piaţa din Ungaria, Bogdan Holocan, a declarat, pentru AGERPRES, că în ultimii doi ani sute de arădeni au cumpărat locuinţe în estul Ungariei, unde acestea sunt ieftine pentru că este zona cu cele mai puţine locuri de muncă din ţara vecină.
„Oamenii sunt atraşi de preţurile foarte mici, multe case fiind părăsite de proprietari, care s-au mutat mai la vest în Ungaria, în căutarea unui loc de muncă. Arădenii găsesc în ţara vecină locuinţe în stare foarte bună, cu toate utilităţile, inclusiv gaz, dar şi infrastructură pusă la punct, autorităţi gata să îi ajute şi o comunitate foarte primitoare, bucuroasă de repopularea localităţilor. În medie, preţul caselor aflate dincolo de graniţă este mai mic de jumătate faţă de preţurile din mediul rural al judeţului Arad”, spune agentul imobiliar.
El are în portofoliu, în acest moment, case care pornesc de la 9.000 de euro şi pot ajunge la 60.000 de euro, în cazul celor din oraşe, amenajate după standarde de lux.
„Cea mai ieftină casă pe care am vândut-o anul trecut a costat 5.000 de euro, în Dombegyhaz (5 km de frontieră – n.r.). Este în centrul localităţii, are 100 metri pătraţi utili, trei camere şi 4.000 de metri pătraţi de teren. În momentul de faţă, cea mai ieftină casă pe care o avem în portofoliu este la 9.000 de euro, la circa 7 km de de Variaşu Mic (localitate din Arad aflată la frontieră – n.r.), cu trei camere, utilităţi complete şi teren de 1.500 metri pătraţi. Este în stare decentă, încă se locuieşte în ea, dar familia o eliberează pentru că mai deţine şi alte locuinţe”, a declarat Bogdan Holocan.
Românii care cumpără case în Ungaria spun că preţul locuinţelor i-a determinat să se mute peste graniţă, dar şi costul vieţii, pentru că acolo facturile la utilităţi sunt la jumătate faţă de cele de la noi. De asemenea infrastructura este impecabilă, mai spun aceștia
Presedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU), Gheorghe Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, că „cei mai mulţi românii care cumpără case în Ungaria lucrează în continuare în România”.
„E adevărat, casele sunt mai ieftine în estul Ungariei, iar majoritatea celor achiziţionate de români sunt folosite ca locuinţe de weekend sau de vacanţă. O parte mai mică dintre cumpărătorii români s-au stabilit aici, lucrează în Ungaria, îşi duc copiii aici la şcoală”, a spus Gheorghe Cozma.
Conform ATRU, care se referă la datele recensământului din 2011, în Ungaria există o comunitate formată din aproximativ 36.000 de români, concentrată în localităţi apropiate graniţei cu România. Cei mai mulţi români trăiesc în judeţul Bekes, de exemplu în oraşul Gyula, învecinat cu localitatea arădeană Vărşand, locuind aproximativ 2.000 de români. În Bătania locuiesc aproximativ 1.000 de români, trei trei ori mai mulţi faţă de anul 2007.