NEWS

Toți fermierii din România pot beneficia de programul Tomata. Dosarele se depun până pe 24 octombrie

Toți fermierii din România pot beneficia de programul Tomata. Dosarele se depun până pe 24 octombrie

Fermierii care au cultivat legume în sere și solarii în 2025 au termen urgent pentru a putea primi plățile aferente Programului Tomata. Aceasta reprezintă ultima etapă înainte de autorizarea ajutorului de minimis destinat sprijinirii producției de legume cultivate în spații protejate.

Programul Tomata este reglementat prin Hotărârea de Guvern 325/2025 și nu se mai aplică separat pentru ciclul 2 în acest an. Fermierii au putut înființa culturi de primăvară sau de toamnă, însă în 2025 a existat un singur ciclu. Recoltarea și valorificarea producțiilor trebuiau realizate până pe 15 octombrie, iar depunerea documentelor la DAJ până pe 24 octombrie. Plățile se efectuează prin Direcțiile Agricole județene unde au fost depuse cererile.

Hotărârea de Guvern nr. 325/2025, aprobată în aprilie 2025, stabilește schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate” pentru perioada 2025-2027. Schema vizează tomate, ardei gras, lung, gogoșar sau iute, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde.

„După cum fermierii știu Programul Tomata nu se mai aplică separat pentru Ciclul 2 anul acesta. Legumicultorii au avut posibilitatea să înființeze ori culturi de primăvară ori de toamnă, dar am avut un singur ciclu. Au de respectat cei care au depus cereri la Direcția Agricolă, o serie de termene și anume recoltarea şi valorificarea producţiilor a trebuit făcută până la 15 octombrie iar depunerea documentelor la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) până la 24 octombrie”, a declarat primarul din Matca, Gheorghe Marin, pentru Agrointel.

Cum se depun documentele

Termenele de respectat pentru Programul Tomata în octombrie 2025 sunt: ultima zi de facturare pe 15 octombrie, încărcarea documentelor în platformă pe 16-17 octombrie și depunerea finală la DAJ pe 24 octombrie.

Pentru a obține sprijinul, fermierii înregistrați în Registrul unic trebuie să depună documentele justificative prevăzute la art. 5 alin. (5) din HG 325/2025, precum și copia Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat și avizat la zi. Documentele care dovedesc producția pot fi: copia filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor agricole, rapoarte generate de aparatul de marcat electronic fiscal, facturi electronice emise potrivit legislației în vigoare și extrase din Spațiul Privat Virtual.

Plățile urmează să fie efectuate prin Direcțiile Agricole și trebuie finalizate până la 31 decembrie 2025, fiind un ajutor de stat aprobat din bugetul de stat pentru anul 2025.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele