NEWS

Toți pensionarii primesc decizia de recalculare în iulie. Peste 70% vor avea din septembrie mai mulți bani

Toți pensionarii primesc decizia de recalculare în iulie. Peste 70 vor avea din septembrie mai mulți bani
Sursa foto: romaniatv.net

Toți pensionarii primesc decizia de recalculare în iulie. Atunci vor afla dacă și cât vor lua în plus. Documentul va fi transmis prin poștă și va fi înmânat personal destinatarului.

În acest moment, programul care va emite noile decizii este în teste, dar autoritățile promit că nu vor exista întârzieri și că procesul va decurge normal. Din cei peste 5 milioane de pensionari, peste 70 la sută vor avea din septembrie mai mulți bani.

Documentele vor fi eliberate de casele teritoriale de pensii și distribuite apoi prin Poșta Română.

Toți pensionarii primesc decizia de recalculare în iulie. Toate informațiile despre calcule sunt publice

Modelul deciziei a fost publicat în Monitorul Oficial și prezintă toate informațiile care stau la baza recalculării: stagiu de cotizare, numărul punctelor de stabilitate, acordate după 25 de ani de contribuție, dar și valoarea punctului de referință, indicatorul în funcție de care se va calcula cuantumul pensiei și care va fi la 1 septembrie 81 de lei.

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii:

„Până la 1 septembrie aceste decizii trebuie să ajungă în mâna pensionarilor, suntem în grafic. Ulterior va trebui să tipărim și cupoanele de pensie, astfel încât pensionarii să primească aceste drepturi. Suntem cu testarea pe ultima sută de metri a acestui program informatic privind recalcularea.”

Șeful de la pensii spune că mai este nevoie de o ordonanță de Guvern care să îi permită Poștei Române să distribuie deciziile de pensionare. Deciziile vor fi înmânate personal.

Câteva exemple de calcul

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii: „Dacă beneficiarul nu e găsit acasă, i se lasă un aviz și plicul rămâne în oficiliul poștal o perioadă de timp. Dacă nici în acea perioadă nu se prezintă, decizia se înapoiază casei de pensii.”

Din cei peste 5 milioane de vârstnici, mai bine de 70 de la sută vor avea pensii mai mari, promit autoritățile.

Potrivit calculelor, o persoană care a lucrat ca țesătoare la SC Textila Unirea din București, cu un stagiu de 42 de ani, va beneficia din toamnă de o majorare de 35 la sută, de la 2.611 lei la 3.500 de lei.

În timp ce un tehnician proiectant la Institutul de Cercetare cu un stagiu contributiv de 29 de ani, 5 luni și 8 zile, va avea o creștere de 23 la sută, de la 2.069 de lei în prezent, la 2.565 de lei în septembrie.

Cristian-Gabriel Seidler, deputat USR Comisia de muncă: „În legea bugetului, conform estimărilor Ministerului Muncii, ei au estimat cu 10 miliarde de lei mai puțin, vor reuși să facă rost, cel mai probabil din împrumuturi.”

Pensionarii care ar trebui să primească o sumă mai mică după recalculare vor rămâne cu pensia aflată în prezent în plată.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac pe unii turiști străini să-l viziteze de mai multe ori pe an
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac...
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras focuri de armă / Doi morţi: atacatorul şi o persoană din public. UPDATE: Împuşcăturile sunt investigate ca o tentativă de asasinat / Trump spune că a fost lovit de un glonţ care i-a străpuns partea superioară a urechii drepte
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras...
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit și e bun pentru sănătate. Costă doar 3.75 de lei
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit...
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu noul iubit, un manelist celebru. ''Am probleme''
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu...
Cel mai sigur oraș din România. Aici e bine să te muți, are multe parcuri naturale, mari centre comerciale si este unul dintre cele mai frumoase locuri de la noi din țară
Cel mai sigur oraș din România. Aici e bine să te muți, are multe parcuri...
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au...
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din Europa
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din...
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Vecinii trebuie să semneze. Se dă amendă repetat
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Vecinii trebuie să semneze. Se dă amendă repetat
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi se bate direct cu Temu şi Shein
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi...
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi şi ce trebuie să facă
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi...
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de conducere
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de...
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!