LIFESTYLE

Tradiții și obiceiuri de Florii. Creștinii au dezlegare la pește pentru a doua oară în Postul Mare

Tradiții și obiceiuri de Florii. Creștinii au dezlegare la pește pentru a doua oară în Postul Mare
www.doctorulzilei.ro

Numeroase tradiții și obiceiuri de Florii trebuie să aveți în vedere. De asemenea, creștinii au dezlegare la pește pentru a doua oară în Postul Paștelui. 

Floriile reprezintă una dintre cele mai importante și mari sărbători. În Duminica Floriilor, credincioșii sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Practic, de acum începe și Săptămâna Patimilor, în care oamenii trebuie să respecte tradiții.

În fiecare an se sărbătoresc într-o duminică, dar nu pe aceeași dată, la fel ca și Paștele. Sărbătoarea mai poartă numele de Duminica Patimilor. Anul acesta pică pe 9 aprilie, iar Învierea Domnului pe 16 aprilie.

Tradiții și obiceiuri de Florii

Duminica Floriilor marchează an de an Intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, ramuri de măslin și finic. Credincioșii care merg la biserică azi o vor face cu crenguțe de salcie. Ele sunt binecuvântate de preot înainte de Liturghie.

Ele, de fapt, înlocuiesc ramurile de măslin și finic, exact cum am spus mai sus. Salcia s-ar fi pus punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o, astfel, să își continue drumul. Ulterior, după Liturghie, fiecare dinte voi va primi câteva crenguțe de salcie, pe care le veți pune la icoane, pentru a-i păzi de boală pe cei din casă. Unele persoane le prind la ușa de la intrare ca să le protejeze locuința.

Este dezlegare la pește

Pentru că este dezlegare la pește, atunci el nu trebuie să lipsească de pe masă. Mai mult decât atât, în unele zone, crenguțele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari. Se spune că în anul acela ele vor fi mult mai frumoase, dar și că se vor mărita cât de curând.

Ramurile de salcie se mai pun la pomii fructiferi și la vie, ca să rodească foarte mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele. Cei care cultivă cânepă caută să rupă ramuri de salcie cât mai lungi, ca să le va crească înaltă cânepa, potrivit Libertatea.

Fetele care vor să-și întâlnească sufletul pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopții. Să se spele pe cap cu ea. Apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit. Conform tradiției, este bine ca fetele să își scoată hainele afară, să le aerisească. La fel să procedeze și cu zestrea pentru a-l atrage mai repede pe ursit.

În această zi nu se lucrează în gospodărie. Așadar, nu se mătură, nu se șterge praful, nu se calcă, nu se spală haine, nu se muncește nicidecum. Tot ce trebuie să faceți este să mergeți la biserică împreună cu cei din familie. Ulterior, după slujbă, să luați masa împreună, mâncând din minunatele preparate din pește pe care le-ați pregătit.

Duminica de Florii ar aduce vești despre cum va fi vremea de Paște. Așa cum este de Florii, așa va fi și de Învierea Domnului.

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele
Parteneri
Trucul care te ajută să ai un păr puternic și strălucitor. Ce trebuie să faci înainte de a aplica șampon
Trucul care te ajută să ai un păr puternic și strălucitor. Ce trebuie să faci...
De ce îți refuză automatele de colectare ambalajele SGR conforme. Ce poți face și cum poți lua garanția de 50 de bani
De ce îți refuză automatele de colectare ambalajele SGR conforme. Ce poți face și cum...
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în trecut. El critică și emisiunea MasterChef. ''Este un concurs pentru bucătari amatori''
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în...
Coduri secrete pentru aplicația Waze. Cum poți scăpa de ambuteiaje
Coduri secrete pentru aplicația Waze. Cum poți scăpa de ambuteiaje
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Animalul uluitor care a fost văzut în pădurile României. Nici experții nu se așteptau să-l observe în libertate. Este un exemplar rar
Animalul uluitor care a fost văzut în pădurile României. Nici experții nu se așteptau să-l...
Antonia, în cea mai transparentă ținută posibilă! A făcut un pas greșit și s-a văzut chiar TOT
Antonia, în cea mai transparentă ținută posibilă! A făcut un pas greșit și s-a văzut...
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene. Oraşele şi locuitorii din Est se pregătesc pentru avansul ruşilor: „Trăim doar pentru ziua de azi. Nu ştim ce se va întâmpla mâine”
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Meghan și Harry provoacă noi tensiuni în Casa Regală. Trecutul lovește după 20 de ani
Meghan și Harry provoacă noi tensiuni în Casa Regală. Trecutul lovește după 20 de ani
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
Greșeala din trafic care te poate costa 55.000 de euro! Ce trebuie să NU faci!
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ