Sunt mai multe tradiții și obiceiuri de Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului. Află tot ceea ce trebuie să faci și respectă cu sfințenie.
Iată că ne apropiem cu pași repezi de marea Sărbătoare, Nașterea Domnului. Înainte de toate, cunoaștem faptul că e nevoie să ne curățăm și sufletele, astfel încât trebuie să ținem post, să fim mai buni, mai darnici și mai împăciuitori.
Lăsata Secului se sărbătorește de creștini pe data de 14 noiembrie, unde este anunțat și Postul Crăciunului. Va dura până pe 24 decembrie. Potrivit tradiției, se spune că în această seară importantă se strâng toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi se aruncă afară spre răsărit. Mai mult decât atât, se rostesc și câteva cuvinte, precum: „Păsările Cerului, eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”.
De asemenea, ziua pregătiți bucate de dulce și încercați să vă strângeți la masă cu toți cei dragi. Ospătați-vă și închinați un pahar de vin.
Se spune că în zona Covasnei se aprind focuri cu scopul de a se purifica acea comunitate și de a alunga spiritele rele. Așa se face în Dobrogea, de exemplu, doar că nu acum, și la intrarea în Postul Mare, adică Postul Paștelui.
Împăcați-vă cu cei supărați. Nu e bine să fim certați cu cineva. Fiți bucuroși și toți oamenii care vă înconjoară. Faceți fapte bune, dați din bucatele alese și celor care nu au.
Vasele în care s-a gătit ziua se pun cu gura în jos pentru ca spiritele rele car ajung acolo să nu intre în ele. Finii cu nașii trebuie să se întâlnească neapărat fie la unii, fie la alții.
Oamenii vor unge ferestrele și porțile cu usturoi pentru a alunga spiritele rele de care am menționat și mai sus. Nu se împrumută pe nimeni cu nimic, iar la masă nu se pun fețe de masă colorate.