Parchetul anticorupție a trimis recent în judecată doi inculpați prinși în flagrant după ce ar fi cerut 500.000 euro, pretinzând intervenții într-un dosar aflat în instrumentarea DNA, transmite Luju.
Procurorii de la Secția de combatere a corupției din cadrul DNA, condusă de Mihaiela Iorga-Moraru, au decis miercuri, 29 ianuarie 2025, trimiterea în judecată a două persoane.
DNA a finalizat unul dintre cele mai spectaculoase doasare din ultima perioada, având în vedere suma cerută pentru comiterea unui pretins trafic de influență. Procurorii de la Secția de combatere a corupției din cadrul DNA, condusă de Mihaiela Iorga-Moraru, au decis miercuri, 29 ianuarie 2025, trimiterea în judecată a două persoane, care ar fi promis că vor obține soluții favorabile într-o cauza aflată în instrumentarea parchetului anticorupție, transmite Luju.
Cei doi inculpați trimiși în judecată de DNA sunt acuzați că ar fi cerut 500.000 euro, susțînând că au influență asupra magistraților care vor soluționa dosarul de evaziune fiscală al unui afacerist aflat în stare de arest preventiv. Mai exact, că vor obține înlocuirea măsurii arestului preventiv, achitarea și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauza.
Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant după ce primiseră un avans de 50.000 euro.
Prezentăm mai jos comunicatul DNA după trimiterea în judecată.
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, față de doi inculpați, persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
în perioada 09 – 12 ianuarie 2025, inculpatul M.D.A. ar fi acordat ajutor inculpatului I.S. să pretindă pentru alțîi de la o persoană (martor în cauza) suma de 500.000 de euro, cunoscând că inculpatul I.S. ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților care vor fi investiți cu soluționarea dosarului penal în care concubinul persoanei respective este cercetat în stare de arest preventiv pentru evaziune fiscală într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție.
Totodată, inculpatul I.S., fiind ajutat de inculpatul M.D.A., ar fi promis că îi poate determina pe magistrați să dispună soluțîi judiciare favorabile față de persoană cercetată, respectiv înlocuirea măsurii arestului preventiv, achitarea și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauza.
În acest context, la dată de 12 ianuarie 2025, inculpatul M.D.A. ar fi acordat ajutor inculpatului I.S. să primească de la martorul respectiv suma de 50.000 de euro, 40.000 de euro pentru inculpatul I.S. și 10.000 de euro pentru sine.
Astfel, la dată de 12 ianuarie 2025, la scurt timp după remiterea sumei de bani, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, ocazie cu care, în autoturismul cu care inculpatul M.D.A. făcuse deplasarea a fost găsită suma de 50.000 euro. Fiind întrebat despre proveniență banilor, inculpatul M.D.A. a declarat verbal că i-a primit de la persoană menționată anterior, dar că nu sunt pentru sine, ci pentru o altă persoană pe nume I.S.
Fiind de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală, în aceeași zi, inculpatul M.D.A. s-a întâlnit cu inculpatul I.S., iar pe parcursul discuției, în mod repetat, inculpatul I.S. ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor persoane cu funcții importante din sistemul judiciar și care ar putea determina eliberarea din starea de arest preventiv a concubinului persoanei respective, iar la finalul procesului, achitarea acestuia, acesta fiind și motivul pentru care sumele de bani pretinse sunt foarte mari, respectiv 500.000 de euro.
În contextul menționat mai sus, în momentul în care au părăsit autoturismul, cei doi inculpați au fost opriți de organele de urmărire penală, în torpedoul autoturismului folosit de inculpatul I.S. fiind identificată suma de 40.000 de euro, iar asupra numitului M.D.A., suma de 10.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive luate în cauza.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedura penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actelor de sesizare instanței competențe, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, transmite DNA.