NEWS

Traficul pe Valea Oltului va fi restricționat timp de o lună. Harta tuturor rutelor ocolitoare

Traficul pe Valea Oltului va fi restricționat timp de o lună. Harta tuturor rutelor ocolitoare
Foto: Economedia

Traficul pe Valea Oltului va fi restricționat. Timp de o lună, în perioada 8 iulie – 9 august, circulaţia se va închide pe DN7 pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00.

Totuşi, pentru accesul locuitorilor din zona Lazaret şi a personalului care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor fi stabilite două intervale orare, între 7.00 – 7.30 şi 16.00 – 16.30 în care se va putea circula doar însoţit.

Traficul pe Valea Oltului va fi restricționat timp de o lună

De asemenea, autovehiculele Poliţiei, pompierilor şi salvării vor avea acces în cazuri urgente, tot însoţite de reprezentanţi ai antreprenorului. CNAIR a explicat faptul că DN7 se va închide parţial pentru a fi construită autostrada Sibiu- Piteşti, iar pentru aceasta suprafeţe mari de pădure trebuie defrişate.

”Pădurile sunt pe versantul care trece în aliniamentul DN7. Este nevoie ca porţiunea dintre Boiţa şi Lazaret, de 8 km, a DN7 să fie închisă”, precizează CNAIR.

Tot CNAIR explică faptul că dacă lucrările nu încep cât mai repede există riscul ca deschiderea circulaţiei pe autostrada Sibiu- Piteşti să întârzie mult, peste termenele contractuale.

”Întârzierile ar fi de minimum 6 luni şi penalizări financiare. (…) Avem două variante: fie construim autostrada, fie riscăm să nu o mai putem construi prin Programul Transport 2021 – 2027. Avem de ales între a plăti pentru construcţie sau a plăti penalizări de întârziere extrem de mari din cauza statului, fără să avem certitudinea că autostrada va fi construită”, subliniază CNAIR.

Harta tuturor rutelor ocolitoare

Circulaţia rutieră pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000, pe DN7 Valea Oltului, se va închide zilnic, între orele 6:00 – 20:00, iar traficul va fi redirecţionat pe mai multe rute ocolitoare, a transmis, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat.

Variantele propuse pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, aflate în tranzit, sunt următoarele: pentru relaţia Bucureşti – Veştem (Sibiu) şi retur, pe traseul Bucureşti – Ploieşti – DN1A – Braşov – DN 1 – Veştem – intersecţie cu DN 7; pentru relaţia Piteşti – Braşov şi retur, pe traseul Piteşti – DN73 – A3 – Râşnov – Braşov; pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria (precum şi zonele de vest, centru şi nord ale ţării) şi retur, pe traseul Bucureşti – A1 – Piteşti – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1.

Totodată, pentru această relaţie sunt propuse şi următoarele variante alternative: Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1.

Sursa: Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere / Facebook

Potrivit CNAIR, circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 242 + 600, precum şi între Sibiu/Boiţa şi punctul de lucru de la km 250+000, se va desfăşura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.

Astfel, pentru autovehiculele cu MTMA mai mică de 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naţionale şi judeţene din proximitatea sectorului închis circulaţiei pe DN7.

În intervalele orare 7:30 – 8:00 şi 16:30 -17:00 se permite accesul riveranilor

De asemenea, în intervalele orare 7:30 – 8:00 şi 16:30 -17:00, executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor.

„Pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe sectorul de drum menţionat mai sus, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art. 32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG 195/2002, precum şi a autovehiculelor speciale de transport pacienţi. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor. Concomitent, au fost demarate acţiuni pentru permiterea accesului pe DN10, Buzău – Braşov, a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 tone”, notează administratorul de drumuri.

Lucrări suspendate pe alte șantiere pentru a nu institui alte restricții de circulație în zonă

În acelaşi timp, au fost luate măsuri în aşa fel încât pe variantele recomandate şi propuse, în toată această perioadă, să nu fie instituite alte restricţii de circulaţie ce ar putea afecta fluenţa şi siguranţa circulaţiei, iar acolo unde există, acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp posibil (aşa cum este cazul restricţiei de circulaţie instituite pentru reabilitarea podului situat pe DN1 km 194+400 în zona localităţii Vlădeni, unde circulaţia se desfăşoară semaforizat şi cu piloţi de trafic pe o singură bandă în dublu sens).

Practic, lucrările de reparaţii curente la drumurile ce urmează să fie tranzitate ca variante alternative vor fi suspendate, singura excepţie fiind podul de la Vlădeni, pe DN1, între Braşov şi Făgăraş, unde, în decurs de două săptămâni, se vor finaliza lucrările pentru a se putea circula pe ambele căi. Lucrările la cea de-a doua cale vor fi suspendate până la redeschiderea totală a DN7.

„Rugăm participanţii la trafic să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă şi să utilizeze şi variantele de traseu propuse pe următoarele relaţii: Făgăraş – DN1 – Şercaia – DN73A – Braşov şi retur, Făgăraş – DN1 – Şercaia – DN1S – Hoghiz – DN13 – Braşov şi retur”, subliniază sursa citată.

Autostrada Sibiu – Piteşti este deosebit de relevantă pentru desfăşurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcţional o traversare de la Vest la Est a teritoriului naţional. În acelaşi timp, este prima legătură cu reţeaua rutieră europeană care traversează Munţii Carpaţi, conectând Transilvania şi Muntenia printr-o reţea rutieră modernă care va asigura circulaţia în condiţii de siguranţă.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele