NEWS

Tramvai deraiat și rupt într-o mare intersecție din Capitală. Traficul este blocat FOTO

Tramvai deraiat și rupt într-o mare intersecție din Capitală. Traficul este blocat FOTO
Sursă foto: Facebook

Un tramvai a deraiat și s-a rupt într-o mare intersecție din Capitală, în zona Dristor. Traficul din zonă este grav dat peste cap, iar liniile de tramvaie au rămas blocate din cauza incidentului.

Tramvai deraiat și rupt într-o mare intersecție

Accidentul a avut loc după ce tramvaiul ar fi intrat în coliziune cu un motociclu. În urma deraierii, mijlocul de transport în comun a fost rupt de la jumătate.

Tramvaiul a sărit de pe șine, iar garnitura din spate s-a desprins de cea din față. În plus, roțile vagonului s-au rupt. Mai multe echipaje de poliție și SMURD s-au deplasat în zonă, conform Observator.

Potrivit STB, mai multe linii de tramvaie au rămas blocate din cauza incidentului. „Liniile 1, 10, 11, 19 si 23 – blocate in zona Bd. Camil Ressu/Sos. Mihai Bravu, pe sensul spre Zetari, respectiv spre Banu Manta. Cauza: incident tehnic”, arată STB.

Tramvai deraiat și rupt
Sursă foto: Facebook

Anunțul Poliției Rutiere

La data de 14.04.2025, în jurul orei 18.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că la intersecția Bd. Camil Ressu cu Șos. Mihai Bravu a deraiat un tramvai.

Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări, se pare că în urma deraierii tramvaiului, acesta ar fi intrat în coliziune cu un motociclu.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind “zero”.

Având în vedere faptul că în urma accidentului de circulație au rezultat exclusiv pagube materiale, conducătorii auto au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului.

În momentul de față, traficul se desfășoară cu dificultate, sub supravegherea polițiștilor rutieri.

Tramvai deraiat și rupt
Sursă foto: Facebook
Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele