Sovietul Suprem, adică parlamentul local de la Tiraspol, a adoptat miercuri modificări la legea „cetăţeniei” potrivit cărora copiii născuţi atât în Transnistria, cât şi în afara regiunii separatiste vor primi automat „cetăţenia” republicii nerecunoscute, asta dacă unul dintre părinţi o deţine.
Potrivit NewsMaker, această măsură legislativă comportă riscuri şi pericole pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Un interes deosebit stârneşte prevederea potrivit căreia copilul este considerat automat cetăţean transnistrean, chiar dacă s-a născut în afara republicii nerecunoscute, dacă unul dintre părinţi are „cetăţenia” transnistreană.
Astfel, copiii născuţi pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub controlul autorităţilor constituţionale pot deveni automat „cetăţeni” ai Transnistriei.
Experta Promo-LEX în domeniul drepturilor omului Mihaela Şerpi consideră că aceste modificări cresc riscurile pentru cetăţenii Republicii Moldova.
În prezent, conform noilor prevederi, în regiunea transnistreană, persoanele cu „cetăţenie prin drept de naştere” pot fi considerate automat cetăţeni locali, fără a deţine documente care să ateste acest statut.
Astfel, potrivit lui Şerpi, odată ajunsă pe teritoriul din stânga Nistrului, o astfel de persoană ar putea fi chemată în forţele armate ale republicii transnistrene nerecunoscute.
Experta a mai atras atenţia că, în Transnistria, chiar şi anterior, o persoană care nu avea acte care să confirme cetăţenia putea fi judecată pentru trădare de stat.
„Pentru identificarea şi confirmarea cetăţeniei se puteau folosi paşapoartele părinţilor sau ale altor rude apropiate”, a explicat ea.
Transnistria este o republică nerecunoscută, iar legile sale nu au valoare juridică în dreptul internaţional. Biroul pentru reintegrare de la Chişinău a precizat că toţi copiii născuţi pe teritoriul Moldovei, inclusiv în regiunea transnistreană, primesc automat cetăţenia moldovenească, recunoscută de comunitatea internaţională.
„Locuitorii din regiunea transnistreană sunt foarte pragmatici şi înţeleg perfect oportunităţile oferite de deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova”, a subliniat Biroul.