Trei frați de diferite vârste au fost confirmați cu malarie, în Iași. Copiii s-au întors recent dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activități obișnuite din comunitate.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că luni au fost confirmate trei cazuri suspecte de malarie la copii. Cei trei minori sunt evaluați într-o unitate medicală din municipiul Iași.
Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, recent întorși dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa.
Doi dintre copii au fost diagnosticați prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic, iar al treilea copil este contact, aflat în monitorizare, fără confirmare de laborator la acest moment.
„Debutul simptomelor a inclus manifestări digestive (diaree, vărsături) urmate de febră, în cazul a doi dintre copii, iar pentru cel de-al treilea simptomatologia este ușoară, de tip respirator. Starea generală a pacienților este stabilă.
Conform procedurilor medicale și epidemiologice în vigoare, s-a dispus transferul tuturor pacienților către Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în vederea confirmării diagnosticului, inițierii tratamentului specific și monitorizării evoluției”, scrie ministrul Rogobete pe Facebook.
Direcția de Sănătate Publică a fost informată, iar ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Malaria este o boală transmisă prin înțepătura unor țânțari infectați (Anopheles), specifici zonelor tropicale și subtropicale, precum Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activități obișnuite din comunitate.
Forma cea mai periculoasă este produsă de parazitul Plasmodium falciparum, care poate duce la așa-numita malaria cerebrală, o complicație potențial fatală.
Primele simptome apar, de obicei, la 7–30 de zile după înțepătura infectantă. Manifestările pot semăna inițial cu o gripă.
Cele mai frecvente simptome sunt: