Trei persoane au murit, joi dimineaţă, în Bacău, după ce acoperişul unei construcţii cu destinaţia de fermă agricolă s-a prăbuşit peste ele, în judeţul Bacău.
Incidentul în urmă căruia trei persoane au murit în Bacău a avut loc în comuna Stănişeşti, iar cele trei victime au fost scoase fără semne vitale de sub dărâmături, manevrele de resuscitare rămânând fără rezultat.
O persoană a sunat la 112, anunţând faptul că trei oameni au fost prinşi sub dărâmături, după ce planşeul unei ferme agricole s-a dărâmat, scrie News.ro.
La locul solicitării, s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare şi două ambulanţe SAJ. Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare inconştientă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, a transmis transmite ISU Bacău.
Echipajele medicale au încercat resuscitarea celor trei victime, însă niciuna nu a răspuns manevrelor, în cele din urmă fiind declarat decesul.
Reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Bacău au declarat că primele date arată că plafonul construcţiei s-a prăbuşit din cauza greutăţii porumbului depozitat pe acesta.
Victimele sunt trei bărbaţi de 47, 48, respectiv 57 de ani, mai scrie sursa citată.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.