NEWS

Trenul Metropolitan Bucureşti va costa aproape 600 de milioane de euro. Va circula din 2024

Trenul Metropolitan Bucureşti va costa aproape 600 de milioane de euro. Va circula din 2024

Implementarea primei faze a proiectului Trenul Metropolitan Bucureşti presupune investiţii de 600 de milioane de euro, dintre care 400 pentru trenuri.

Precizările despre proiect au fost făcute în cadrul conferinţei organizate de ADITPBI, la sediul Primăriei Capitalei, în vederea prezentării proiectului trenului metropolitan.

Ştefan Roşeanu, reprezentant al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADITPBI), coordonator al proiectului, a explicat că implementarea proiectului ar urma să se desfăşoare în trei faze.

Prima dintre acestea este estimată să dureze zece ani, având o primă subfază care se va derula până în 2026.

Faza a doua, care ar urma să înceapă după 2030, prevede modernizarea prin creşterea capacităţii: dublare sau triplare a unor linii existente; mici extensii ale căii ferate şi construcţia de staţii noi, mai ales pe liniile care trebuie să fie reconstruite.

Faza a treia presupune extinderea reţelei existente, pentru a creşte gradul de acoperire în Bucureşti şi Ilfov, precum şi realizarea unor analize de detaliu pentru a vedea unde sunt necesare noi construcţii de cale ferată.

Reprezentantul ADITPBI a explicat că în primă instanţă va fi utilizată reţeaua feroviară existentă.

Pentru proiect sunt vizate doar trenuri cu tracţiune electrică.

El a menţionat că proiectul vizează o modernizare a gărilor, astfel încât spaţiile respective să fie incluse în proiecte de reconversie urbană.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, trenul metropolitan va putea fi folosit din 2024, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou.

 

[email protected] Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele