Tribunalul Maramureş urmează să judece, vineri, contestaţia procurorilor DNA la decizia de eliberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş, dată în 16 iunie de Judecătoria Baia Mare. Fostul primar al municipiului a fost condamnat definitiv în 2024 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins contestaţia în anulare.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat pentru luare de mită, a fost liberat condiţionat, vineri. La ora transmiterii acestei ştiri el nu a părăsit Penitenciarul Baia Mare, unde ispăşea pedeapsa de , întrucât se derulează formalităţile necesare înainte de punerea în libertate.
Tribunalul Maramureş a admis, vineri, respins cotestaţia DNA la decizi Judecătoriei Baia Mare, care a admis cererea de liberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş, fostul primar al municipiului Baia Mare, astfle că hotărârea a rămas definitivă.
„Cătălin Chereches este începând de azi o persoana liberă. Mă bucur ca am rămas alături de el în timp ce mulţi i-au întors spatele. Mulţumesc pentru încredere, Cătălin Cherecheş! Bine ai venit acasă!”, a scris avocatul lui Chdrecheş, Răzvan Dosneanu, pe reţelele de socializare.
Știre inițială
Cherecheş fusese dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, sub identitatea unei rude, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei la instanţa de fond. Fostul edil a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, în 28 noiembrie 2023, fiind adus în România şi încarcerat la Peniteniciarul Rahova, iar apoi fiind dus la Penitenciarul Baia Mare.
În 4 iunie 2026, tot Judecătoria Baia Mare l-a condamnat pe Cherecheş la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, însă fostul primar a contestat decizia, care are termen de judecată în 22 septembrie, la Curtea de Apel Cluj.
Judecătoria Baia Mare a admis, în 16 iunie, cererea lui Cătălin Cherecheş de eliberare condiţionată din Penitenciarul Baia Mare, însă ulterior procurorii DNA au atacat decizia.
„Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul C. C. şi, în consecinţă, (…) dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 470/12.04.2024 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1194/23.04.2024 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală”, se arăta în decizia din 16 iunie a Judecătoriei Baia Mare.
Potrivit instanţei, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, 18 martie 2028, constituie „termen de supraveghere pentru condamnat”.
„Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 raportat la art. 104 alin. 2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere”, mai preciza instanţa.
Decizia Judecătoriei Baia Mare a fost atacată cu apel de către procurorii Biroului Teritorial Baia Mare al DNA, care se judecă vineri, 10 iulie, la Tribunalul Maramureş, după preschimbarea termenului iniţial stabilit pentru 9 iulie, care, la rândul lui, fusese preschimbat din 6 august şi deci devansat cu aproape o lună.
În 4 iunie 2026, tot Judecătoria Baia Mare l-a condamnat pe Cherecheş la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
„Condamnă inculpatul C. C. pentru săvârşirea, la data de 24.11.2023, a infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, (…), la pedeapsa de 2 ani închisoare şi (…) pentru săvârşirea, la aceeaşi dată, a infracţiunii de fals privind identitatea, (…) la pedeapsa de 2 ani închisoare. (…) Constată că infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat (…) şi fals privind identitatea (…) au fost săvârşite în concurs real între ele şi cu infracţiunea de luare de mită în formă continuată, (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare, ce se va executa în regim privativ de libertate. (…) Deduce din pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare – durata reţinerii (…), a arestării preventive (…), respectiv a arestului la domiciliu (…), perioada în care inculpatul a fost arestat în Germania în vederea executării mandatului european de arestare (…) perioada executată din data de 19.03.2024 la zi”, este soluţia dată de Judecătoria Baia Mare.
Potrivit aceleiaşi decizii, Cherecheş are interdicţie de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de primar, pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce „se va executa după executarea pedepsei principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”.
În 15 iunie, Cătălin Cherecheş a contestat decizia, instanţa Curţii de Apel Cluj având stabilit termen de judecată în 22 septembrie 2026.
În 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, decizia magistraţilor fiind definitivă. Curtea de Apel Cluj a respins şi solicitarea lui Cătălin Cherecheş de sesizare a Înaltei Curţi.
Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, în 28 noiembrie 2023. Cherecheş a ieşit din ţară sub identitatea unei rude pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei instanţei de fond. Prins în Germania, Cherecheş a fost adus în România, fiind încarcerat la Peniteniciarul Rahova, iar apoi dus la Penitenciarul din Baia Mare.
Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.
Socrii săi au fost arestaţi la începutul lunii noiembrie 2023, după ce soacra sa a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul edilului.