Trump dezminte zvonurile despre sănătatea sa precară. Preşedintele american a respins marţi zvonurile despre sănătatea sa care circulă pe reţelele de socializare din Statele Unite de câteva zile, numindu-le „ştiri false”, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă.
„Nu am văzut asta„, a declarat preşedintele american când un jurnalist l-a întrebat despre zvonurile care circulă pe platformele X şi Bluesky. Conform acestor zvonuri, sănătatea liderului în vârstă de 79 de ani s-a deteriorat din moment ce nu a mai apărut în faţa presei timp de câteva zile.
„Astea sunt ştiri false„, a spus republicanul care se laudă frecvent cu sănătatea sa de fier, notează AFP, potrivit Agerpres.
În noiembrie, Donald Trump a devenit cea mai în vârstă persoană aleasă vreodată la preşedinţia Statelor Unite.
Casa Albă a afirmat în iulie că vânătăile vizibile de pe mâna dreaptă a preşedintelui sunt cauzate de „strângerile de mână frecvente” şi că Trump utilizează aspirina ca un tratament cardiovascular standard.
Executivul american a dezvăluit, de asemenea, că Donald Trump suferă de insuficienţă venoasă cronică, o afecţiune răspândită şi benignă.
Medicul prezidenţial Sean Barbarella a scris la acea vreme că Donald Trump are „o stare de sănătate excelentă”.
Sănătatea liderilor de la Casa Albă este un subiect de discuţie frecvent şi larg abordat în Statele Unite, dar alegerea lui Joe Biden în 2020 şi cea a lui Donald Trump în 2024, la aproape 80 de ani, au dat o nouă dimensiune problemei.
Donald Trump i-a acuzat frecvent pe apropiaţii predecesorului său Joe Biden că au ascuns declinul lui cognitiv şi fizic.
După o dezbatere dezastruoasă împotriva rivalului său republican din iunie 2024, fostul preşedinte democrat a fost nevoit să retragă şi să nu mai candideze la propria realegere.