Tudor Chirilă, declarație șocantă în contextul scandalului de agresiune sexuală declanșat de actrița Viorica Vodă la „Premiil GOPO”, atunci când aceasta a povestit despre cât de traumatizantă a fost pentru ea perioada de după „Filantropica”. Actrița a mărturisit atunci că bună perioadă de timp a fost victima hărțuirii sexuale și că a avut nevoie de ședințe multe de terapie ca să revină în echilibru.
Viorica Vodă a declarat, în continuare, că ea consideră că a fost confundată cu personajul interpretat în pelicula mai sus amintită, iar această interpretare greșită a realități le-a dat curaj hărțuitorilor, actori sau regizori, să-și îndrepte bolnăvicioasa atenție asupra ei.
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui.Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare”, a spus actrița Viorica Vodă, pe scena Premiilor Gopo.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Tudor Chirilă, mărturisiri emoționante despre adolescența lui. Nimeni nu i-a dat vreo șansă
În tot acest context, unul dintre cei mai vocali actori din breasla aceasta care funcționează în România, Tudor Chirilă, a luat atitudine pe pagina lui de Facebook, confirmând astfel existența acestui fenomen de hărțuire în mediul cinematografiei și al teatrului din România.
„Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu
pentru facultate. Poate ar fi momentul să vorbim și despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciții de ,,actorie” care chipurile au rolul de a dezinhiba”, continuă el în postare.
„Cunosc un caz real, a cărui poveste am aflat-o direct de la victimă care, într-un final, a reușit să schimbe școala. Da’ probabil că ne-ar pune pe toți la punct una care așteapta un Ferrari de la vânătorul vieții ei, mașină pentru care el va fi scutit de rușinoasele drumuri la Mega Image”, a continuat Chirilă indignat, cu aluzie la scandalul recent în care a fost implicată Ilinca Vandici, după ce a făcut mai multe declarații șocante în câteva emisiuni la care a participat.