WORLD

Turcia declanșează represaliile. A lovit ținte din Siria și Irak după atacul letal de la Ankara

Turcia declanșează represaliile. A lovit ținte din Siria și Irak după atacul letal de la Ankara
sursa foto: ProTV

Turcia declanșează represaliile. Forțele aeriene turce au lovit miercuri seară ținte ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Siriei și Irakului, a anunțat ministrul turc al apărării, ca represalii pentru un atac mortal asupra sediului unei companii de apărare din apropiere de Ankara în cursul zilei.

Turcia declanșează represaliile

Guvernul turc a legat atacul împotriva Turkish Aerospace de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia ca organizaţie teroristă, dar care are un cartier general în munţii Qandil din nordul Irakului. Turcia consideră că şi miliţiile kurde YPG din nordul Siriei sunt tot o ramură a PKK.

Potrivit agenției de presă de stat turce Anadolu, 32 de ținte au fost distruse în atacul de seară, iar operațiunile aeriene sunt în desfășurare. Ministerul Apărării a declarat că forțele armate ale Turciei vor „continua lupta împotriva terorismului cu determinare și hotărâre până când nu va rămâne niciun terorist”.

La începutul zilei, ministrul de interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a declarat că membrii PKK sunt „probabil” responsabili pentru un atac la sediul Turkish Aerospace Industries Inc. (TUSAȘ), când patru oameni au fost ucişi şi 14 răniţi.

TUSAȘ, un producător de apărare deținut de stat, creează și asamblează avioane militare și civile la această unitate.

PKK  considerată responsabilă de atentat

Nici PKK, nici o altă grupare nu a revendicat atacul.

Violențele de miercuri marchează cea mai recentă izbucnire într-o luptă continuă între Turcia și gruparea militantă kurdă scoasă în afara legii, pe care guvernul turc – și unii aliați occidentali, inclusiv SUA – au desemnat-o organizație teroristă.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele