Un turist german a primit despăgubiri în valoare de aproape 1.000 de euro după ce, în timpul unei vacanţe în Grecia, nu a reuşit să găsească şezlonguri libere pentru el şi familia sa, fiind nevoit să stea pe beton, potrivit informaţiilor publicate de The Guardian.
Bărbatul şi-a petrecut vacanţa pe insula Kos în 2024, alături de soţie şi doi copii. Deşi se trezea în fiecare dimineaţă devreme pentru a ocupa şezlonguri, acestea erau ocupate de alţi turişti care le rezervau cu prosoape, iar el nu a reuşit să găsească un loc liber.
Pentru vacanţa plătită cu peste 7.000 de euro, bărbatul a primit iniţial o rambursare parţială din partea hotelului, după ce a depus o plângere. Însă Tribunalul Districtual din Hanovra a decis recent că familia are dreptul la o sumă mai mare, de 986,70 euro, iar responsabilitatea a fost atribuită operatorului turistic din Germania.
Decizia instanţei se referă la situaţii denumite „războaiele prosoapelor” sau Handtuchkriege, un fenomen comun în vacanţele europene, când turiştii îşi rezervă şezlongurile prin plasarea prosoapelor.
În declaraţia sa, bărbatul a susţinut că nici hotelul, nici operatorul turistic nu au luat măsuri pentru a aplica regulile privind blocarea şezlongurilor cu prosoape. Solicitările făcute personalului hotelului nu au dus la avertizarea turiştilor care încălcau aceste reguli.
El a explicat că se trezea devreme pentru a încerca să ocupe şezlongurile dorite, însă fără succes, iar copiii săi au fost nevoiţi să stea pe beton.
Instanţa a subliniat că, deşi este acceptabil ca turiştii să nu obţină întotdeauna un şezlong, operatorul turistic şi hotelul trebuie să asigure un sistem care să menţină un raport rezonabil între numărul de şezlonguri disponibile şi numărul de turişti.
Judecătorul a menţionat că decizia a fost luată în funcţie de circumstanţele specifice ale cazului. Conform Legal Tribune Online, responsabilitatea operatorului turistic german derivă din legislaţia strictă privind pachetele turistice, care consideră hotelul ca furnizor de servicii şi agent al operatorului.
Deşi nu există reglementări legale explicite privind rezervarea şezlongurilor cu prosoape, hotelurile afişează deseori reguli de bună conduită care interzic această practică.
În multe locaţii, prosoapele sunt îndepărtate de personal după 30 până la 60 de minute de neutilizare, însă formulările vagi ale acestor reguli generează frecvent conflicte între turişti.
Judecătorul din Hanovra a precizat că este acceptat faptul că turiştii nu ar trebui să fie nevoiţi să îşi facă singuri dreptate, cum ar fi îndepărtarea prosoapelor altor persoane, iar operatorul turistic are obligaţia de a preveni astfel de situaţii conflictuale.