WORLD

Ucraina contraatacă. Kievul a lansat lovituri în interiorul Rusiei, inclusiv la sol

Ucraina contraatacă. Kievul a lansat lovituri în interiorul Rusiei inclusiv la sol
sursa foto: BBC

Ucraina contraatacă. Rusia a anunțat că forțele armate ucrainene au efectuat tentative de a ataca regiunea Belgorod. Începând de marți, surse militare ruse raportează atacuri la sol ale forțelor armate ucrainene asupra acestei regiuni.

Ucraina contraatacă

Astfel, unitățile ucrainene încearcă să străpungă apărarea graniței ruse din districtul Krasnoiarujsk, în nord-vestul regiunii, la joncțiunea cu regiunea Kursk. Rusia a transmis joi că a doborât, în cursul nopţii, 132 de drone ucrainene deasupra teritoriului său, atacul rănind două persoane şi provocând un incendiu la o bază aeriană militară, conform autorităţilor. Atacuril sunt și terestre.

Trupele ucrainene s-au retras recent din cea mai mare parte a districtului Sudja, din regiunea Kursk, pe care l-au capturat și ocupat în august 2024, dar continuă să dețină sub control zone de graniță ale teritoriului rusesc în apropierea satului Guevo și de-a lungul Autostrăzii P200 Sumi-Iunakivka-Sudja, lângă satele Hoholivka și punctul de control Oleșnea, Ripkî, potrivit stiripesurse.ro.

Luptele continuă, negocierile de pace sunt în impas

La rândul său, armata rusă a ocupat o mică zonă a teritoriului ucrainean, la vest de Autostrada P200, în zona satului Novinke. În toate aceste zone armata rusă avansează, iar luptele continuă.

Ar putea fi o încercare de atacuri de diversiune, o parte a strategiei generale a Forțelor Armate Ucrainene de a regrupa şi dispersa forțele grupării de forţe ruse Nord. Și, în general, astfel de atacuri sunt caracteristice întregii campanii militare actuale.

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri, într-o videoconferință, că Ucraina a primit „mai multe” avioane de luptă F-16 de concepţie americană, a căror livrare către Ucraina a început în 2024. Liderul de la Kiev nu a precizat numărul exact al acestora.

Se pare că macar o oprire temporară a focului nu este posibilă în ciuda discuțiilor dintre Trump cu Putin și Zelenski.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele