Clipe de groază trăite de un ambulanțier de 45 de ani, de la Serviciul de Ambulanţă Galaţi. Acesta a fost înjunghiat de un pacient în vârstă de 78 de ani pe care îl transporta.
Ambulanțierul a fost înjunghiat chiar în autospecială, după ce pacientul a fost externat de din unitatea spitalicească. Acesta urma să fie transportat la un cămin de bătrâni. La început, s-a enervat, l-a înjurat pe ambulanțier, iar apoi a scos un briceag și l-a înjunghiat.
Potrivit primelor informații transmise de oamenii legii, se pare că pacientul a devenit nervos atunci când a fost externat din spital, motiv pentru care totul s-a răsfrâns asupra persoanei care îl transporta.
„Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit.
Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post-operatorie şi este diagnosticat cu demenţă”, a spus Mihai Polinschi, purtătorul de cuvânt al SAJ.
Așadar, victima a ajuns cu răni grave la spital. Se pare că agresorul suferea de demență și avea o stare de nervozitate în acel moment. Dispeceratul a sunat la Poliție și a anunțat incidentul.