NEWS

Un angajat al DSP cu certificat fals de vaccinare a murit de COVID-19

Un angajat al DSP cu certificat fals de vaccinare a murit de COVID-19

Un angajat al DSP cu certificat fals de vaccinare a murit de COVID-19, iar o colegă de-a sa din Suceava este cercetată penal după ce i-ar fi eliberat documentul, în mod ilegal.

Bărbatul în vârstă de 58 de ani, asistent medical la Direcția de Sănătate Publică Suceava, a murit pe 14 noiembrie, la două săptămâni după ce fusese internat cu diagnosticul de COVID-19.

Certificatul său indica faptul că ar fi făcut două doze de vaccin, ultima la începutul lunii iunie.

Bărbatul nu avea comorbidități, motiv pentru care decesul a stârnit suspiciuni în rândul colegilor de la Direcția de Sănătate Publică. Verificările interne au scos la iveală faptul că o colegă l-a ajutat să obțină certificatul de vaccinare, informează Digi24.

”Pe parcursul spitalizării starea lui s-a agravat, a făcut și o complicație pentru care necesita o intervenție chirurgicală, dar pacientul și familia au refuzat”, a precizat, pentru sursa citată, Dan Teodorescu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

Atât bărbatul decedat cât și colega, care ar fi obținut atât pentru el, cât și pentru ea, certificate de vaccinare fără să-și fi administrat vaccinul, aveau că responsabilitatea introducerea datelor în sistemul național cu privire la imunizarea populației.

Angajata DSP este acum cercetată penal.

Județul Suceava este pe ultimul loc la nivel național în ceea ce privește imunizarea populației împotriva COVID-19.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele