NEWS

Un bărbat a fost găsit mort după ce ar fi fost atacat de un urs

Un bărbat a fost găsit mort după ce ar fi fost atacat de un urs

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din localitatea Suseni, județul Harghita, a fost găsit mort, posibil atacat de un urs.

Ce a transmis IPJ Harghita

Bărbatul a fost găsit sâmbătă noapte, într-o zonă împădurită din apropierea localității de unde locuia. IPJ Harghita a informat luni că acesta posibil să fi fost atacat de un urs. Bărbatul a fost găsit mort chiar de soție și de doi consăteni.

El ar plecat de acasă spunându-i soției sale că merge la piață în Municipiul Gheorgheni, dar fiindcă el nu a mai ajuns acasă, a rugat doi consăteni să mearg cu ea la cabana pe care o are. Ea este situată într-o zonă împădurită. Pe drum, l-au găsit pe bărbat, care era mort.

„Personalul medical care a intervenit la faţa locului a stabilit că decesul ar fi putut surveni în urma leziunilor provocate de un animal sălbatic, cel mai probabil urs. (…) Se pare că bărbatul a fost găsit la circa 150 de metri de cabana sa, iar soţia şi cei soi consăteni care o ajutau l-au transportat în acest imobil cu speranţa de a-l salva. Acesta este momentul în care au intervenit echipa medicală, poliţiştii şi salvamontiştii, care au găsit victima în cabană”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Harghita.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ce au transmis salvamonstiștii

Reprezentanţii Salvamont au precizat că o echipă a formaţiei Salvamont Dancuras din cadrul Serviciului Public Salvamont Harghita a fost alertată să intervină pentru salvarea unei persoane, care ar fi fost atacată de un urs.

„În urma căutărilor victima a fost găsită într-o casă din pădure, decedată și fără să mai răspundă manevrelor de resuscitare. Conform primelor investigații și pe baza gravității leziunilor suferite, decesul a intervenit cu mai mult timp înaintea sosirii la fața locului a echipei de salvatori. După sosirea echipei de criminalistică, trupul neînsuflețit al persoanei a fost coborât și predat autorităților”, au transmis salvamontiştii.

 

 

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele