Un bărbat s-a aruncat de la etajul 20 al Hotelului Intercontinental din Capitală luni dimineață.
O adevărată tragedie a avut loc la cel mai înalt hotel din București. Bărbatul care s-a aruncat are aproximativ 35-40 de ani, însă nu se știe dacă era cazat sau lucra în acea unitate, scrie Antena3. De asemenea, au fost găsite chiar la acel etaj o sticlă de băuturi alcoolice și un telefon mobil.
Astfel, la fața locului au ajuns cei de la serviciul Omoruri și urmează să ajungă cei de la IML. Poliția Capitalei a anunțat că luni dimineață, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că lângă un hotel din sectorul 1 se află cadavrul unui bărbat. Nu se cunosc încă motivele pentru acest gest necugetat.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs decesul.
Știre în curs de actualizare