Ministerul Afacerilor de Externe (MAE) a anunțat vineri, 04 octombrie că un alt grup de 74 de cetățeni români aflați în zonele de risc maxim au fost preluați din Liban cu aeronavă a Forțelor Aeriene Române.
Joi, 03 octombrie un alt grup de români a fost evacuat din capitala Libanului, Beirut, cu o nava Hercule aparținând Ministerului Apărarii.
„În contextul escaladării conflictului din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că vineri, 4 octombrie 2024, sub coordonarea Prim Ministrului României şi în urma demersurilor şi eforturilor complexe ale Ministerului Afacerilor Externe şi cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi al altor parteneri instituţionali, un nou grup de 74 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, a fost asistat în vederea repatrierii din Republica Libaneză, fiind transportat în România, la bordul unei aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române”, anunţă Ministerul de Externe.
MAE a mai precizat că toate costurile zborului au fost suportate în totalitate de statul român. „Cele 74 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut şi de două echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de reacţie rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie şi îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare îmbarcării.
De asemenea, au fost întreprinse demersuri, pe lângă autorităţile locale competente, pentru realizarea zborului în condiţii de siguranţă”, mai arată ministerul. Pentru repatrierea cetățenilor români au colaborat mai multe instituții ale statului român.
În acest context, ministerul Afacerilor Interne urmează să acorde asistența necesară în cooperare cu Primăria București, dar și cu organizațiile neguvernamentale. „MAE şi Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică.
Totodată, MAE reaminteşte că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896, informaţiile fiind actualizate în mod constant, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune.
MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare”, precizează comunicatul oficial.
De asemenea și ministerul Apărării Naționale a lansat un comunicat în care a menționat că o aeronavă de transport Hercules a decolat vineri dimineață în jurul orei 08:00 cu zece tone de produse alimentare din rezervele de stat care vor ajunge în Liban în urma unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de urgență din 3 octombrie 2024. La întoarcerea în România aeronava a preluat și grupul de cetățeni români.
„O aeronavă de transport de tip C-130 Hercules, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută o nouă misiune umanitară în Liban vineri, 4 octombrie, cu aprobarea ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian către Beirut, în jurul orei 8.00, având la bord aproximativ zece tone de produse alimentare din rezervele de stat. Misiunea se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de urgență nr. 28 din 3 octombrie 2024.
Ajutoarele sunt trimise de România, cu titlu gratuit, ca asistență internațională pentru Republica Libaneză, în contextul deteriorării accentuate a situației de securitate din Orientul Mijlociu, fapt care a generat și o criză umanitară. La întoarcere, vor fi repatriate persoane care au solicitat asistență Ministerului Afacerilor Externe.