NEWS

Un pachet de țigări va ajunge la 50 de lei anul viitor. ”Bruxelles vrea prețuri ca în vest cu salariile din est”

Un pachet de țigări va ajunge la 50 de lei anul viitor. Bruxelles vrea prețuri ca în vest cu salariile din est

În România, acciza la țigarete ar trebui să se majoreze cu circa 50%, brusc și fără o perioadă de derogare, iar un pachet de țigări va ajunge la 50 de lei anul viitor, spun reprezentanții Coaliției pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC), care au organizat o conferință pe tema „Ce se schimbă în fiscalitate începând cu anul 2023”

România a mai trecut printr-o experiență similară: în 2009, autoritățile au mărit acciza excesiv și neplanificat, cu 50%, iar rezultatul a fost că, în 2010 piața neagră a ajuns la un nivel record de 36,2%. S-au înregistrat pierderi bugetare de un miliard de euro, iar contrabanda a devenit subiect prioritar pe agenda CSAT.

Un pachet de țigări va ajunge la 50 de lei anul viitor. Scumpirea încurajează contrabanda

Accizele minime ar urma să crească de la 1,80 la 3,60 euro pentru un pachet de 20 de țigarete. Ceea ce înseamnă că prețurile produselor în România sau Bulgaria s-ar putea apropia de cele mai ridicate din vest, cum ar fi Franța, cu circa 10 euro pentru un pachet -circa 50 lei la cursul actual, față de 22 – 23 de lei, cât costă acum un pachet de țigări.

”Cu alte cuvinte, Bruxelles vrea prețuri ca în vest cu salariile din est”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria la conferința organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

„Sperăm ca, la negocierile pe această Directivă, România să susțină ferm în Poziția de țară calendarele de accizare aprobate la jumătatea anului. Comisia Europeană trebuie să țină cont de puterea de cumpărare din statele membre. În România, raportat la salarii, țigaretele sunt mult mai scumpe decât în statele cu economii dezvoltate, ca Franța, Germania sau Luxemburg. Piața tutunului este inelastică, iar când taxele cresc brusc și fără corelare cu veniturile, fumătorii se orientează spre variantele mai ieftine, de contrabandă.” a mai spus aceasta.

Puterea de cumpărare a României, la jumate față de statele din vest

Noua majorare, conform Proiectului viitoarei Directive, ar urma să aibă loc în condițiile în care, în țara noastră, pachetul de țigarete este deja un produs scump, raportat la puterea de cumpărare.

Conform Eurostat, în România puterea de cumpărare se situa în 2021 la 55,5% din media europeană. În 2022, lucrurile s-au înrăutățit. Un studiu al GFK arată că în anul în curs puterea de cumpărare scade la 49%, sub jumătatea mediei europene.

Din venitul zilnic disponibil un român poate cumpăra cinci pachete de țigarete, un francez șase, un polonez opt, iar un neamț aproape dublu: 11 pachete