Un scenariu tot mai probabil. Atunci când este vorba de demnități, președintele Klaus Iohannis este neiertător. Nu vrea să rateze nimic. Cum cu NATO nu i-au ieșit pasențele, liderul de la Cotroceni, aflat pe ultima sută de metri la cârma României, forțează porțile Consiliul European.
Actualul președintele al Consiliului European, belgianul Charles Michel a anunțat că va candida pentru un loc în Parlamentul European.
Și cum foarte probabil va fi ales, întrucât va deschide lista liberalilor francofoni, la mijlocul lui iulie va părăsi poziția ocupată din noiembrie 2019, pentru care a candidat atunci și Klaus Iohannis.
Dacă și acum, Iohannis va viza postul care va fi vacantat de plecarea lui Michel, președintele României va fi nevoit, în iulie, să își prezinte demisia de la Cotroceni. În acest caz, interimar în fotoliul de președinte va fi numit, conform Constituției, președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Dacă acest posibil scenariu se adeverește, alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare în decurs de trei luni. Caz în care, vor coincide cu alegerile locale. Deci vom avea un dublu scrutin, variantă deja vehiculată de coaliția guvernamentală.
Acum, firesc că Iohannis este interesat de un post de șef la Consiliul European. După ce a fost profesor, cu meditațiile aferente, inspector școlar, primar de municipiu, lider al PNL și nu în cele din urmă președintele României, este greu probabil că se va întoarce, după atâtea demnități, la catedră.
Deși acesta ține blocat de 25 de ani, postul de profesor de fizică pe care l-a deținut la Colegiul Brukenthal din Sibiu.
Anul trecut când s-a vorbit despre încetarea mandatului lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO, Klaus Iohannis s-a arătat foarte interesat și de această demnitate. După ce istoria ne-a arătat ce s-a întâmplat la alianța nord-atlantică, președintele României își prezintă disponibilitatea, acum, și pentru șefia Consiliului European. Iar turismul, cu care este învățat, poate continua.
Dorința firească a actualului președinte pentru o nouă demnitate este firească. Prin plecarea sa de la Cotroceni, se încheie și imunitatea de care a beneficiat. Iar problemele sale și ale soției, Carmen, privitoare la modul în care a obținut mai multe proprietăți în Sibiu sunt puse sub semnul întrebării. Mai mult, a și pierdut o casă și a fost acuzat că ar fi refuzat să restituie statului peste 300.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit ilegal. Evident, dosar clasat de ÎCCJ. Dar obediența jusțiției se poate și ea termina, după încheierea mandatului.
Deși plecarea ar fi una tardivă, mulți români îi țin pumnii lui Iohannis să ajungă, măcar in iulie, la CE. Mai ales că are șanse. Frica de Viktor Orban, în eventualitatea în care Charles Michel își prezintă demisia și rotativa UE este preluată de Ungaria, si deci premierul de la Budapesta va fi interimar, este foarte mare.
Previziunea a fost făcută de profesorul de politologie și fostul consilier prezidențial, Cristian Preda.
”Belgianul Charles Michel, care e președintele Consiliului European, a anunțat că va candida pentru un loc în Parlamentul European.Va fi ales, fiindcă va conduce lista liberalilor francofoni, așa că la mijlocul lui iulie va părăsi poziția ocupată din noiembrie 2019 încoace.O poziție pentru care a candidat atunci și Klaus Iohannis*.Șefii de stat și de guvern vor desemna un succesor al lui C. Michel în iunie.Dacă Iohannis mai vrea postul și, de data asta, ar fi ales, fotoliul de la Cotroceni ar rămâne vacant peste șase luni.L-ar ocupa, ca interimar, conform Constituției, președintele Senatului, N. Ciucă.Alegerile prezidențiale ar trebui să se țină în termen de trei luni, adică simultan cu scrutinul local.PNL zicea ceva despre asta acum câteva zile, nu?
* Dacian Cioloș, care era atunci liderul Renew Europe, știe cu siguranță mai multe despre candidatura lui KWI, fiindcă a participat la negocierile pentru pozițiile din fruntea Comisiei, Consiliului și Parlamentului. Eu am informații doar de la amicii mei din PPE”, a scris pe pagina sa de Facebook, Cristian Preda.