NEWS

Un sucevean a cumpărat un pui de lup în loc de câine

Un sucevean a cumpărat un pui de lup în loc de câine

Un sucevean și-a cumpărat un pui de lup în loc de câine. Acesta l-a crescut în curtea sa timp de doi ani. 

Suceveanul în vârstă de 50 de ani, din comuna Straja, a crescut doi ani un pui de lup. Polițiștii au venit în control, iar în urma acestuia, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei. Polițiștii au fost sesizați cu privire la creșterea lupoaicei în curtea bărbatului.

Acesta nu avea dreptul să crească animale sălbatice. Polițiștii spun că au încercat să dea de reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava pentru ca aceștia să ia măsurile legale, respectiv trimiterea lupoaicei la o grădină zoologică.

Bărbatul le-a mărturisit că a cumpărat acest animal de la o persoană necunoscută, iar el l-a crescut și l-a îngrijit.

Reprezentanții Gărzii de Mediu nu au putut fi contactați, motiv pentru care animalul a rămas în continuare în custodia bărbatului din Straja.

Lupul este un carnivor cu o ierarhie riguroasă în cadrul haitei și foarte teritorial. Astăzi, lupul este specie protejată în Europa, inclusiv în România, iar populația și-a revenit (avem circa 3000 de lupi), fiind permanent monitorizată. Numele științific al lupului este Canis Lupus, iar al câinelui Canis lupus familiaris.

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele