NEWS

Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”

Un val de aer rece lovește România în plin sezon estival. Anunțul ANM vom fi travesați de un front atmosferic recE

Un val de aer rece va cuprinde mai multe zone din România. Florinela Georgescu, șefa ANM, a făcut anunțul pentru români. Vremea se va răci considerabil, însă episodul nu va dura multe zile.

Val de aer rece în România

„Urmează câteva zile cu manifestări de instabilitate atmosferică, dar mai reduse decât am avut în ultimele zile. Creșterea de temperatură urmând să însemne valori în general între 22 și 32 de grade. Însă este foarte adevărat că la jumătatea săptămânii, respectiv miercuri, pentru regiunile nordice, iar joi pentru toată țara, este de așteptat o răcire, la vremii o răcire importantă care să facă valorile termice să coboare chiar și cu 6-8 grade în unele zone, asociată această răcire și cu precipitații în majoritatea regiunilor țării, pentru că vom fi travesați de un front atmosferic rece, în spate o masă de aer dinspre partea de nord a continentului, în timp ce Europa de vest, așa cum spuneați, va fi afectată de un nou val de căldură. De mâine își va face simțită prezența întâi în Peninsula Iberică„, apoi și în Franța, a declarat Florinela Georgescu de la ANM, la Antena 3.

ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru două regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe zone din sud-vestul țării.

Meteorologii avertizează că rafalele vor atinge viteze de până la 70 km/h, iar avertizarea este valabilă până duminică seara. Potrivit ANM, atenționarea este valabilă duminică, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21:00.

Sunt vizate sudul Banatului, precum și vestul și sud-vestul Olteniei. În aceste regiuni sunt prognozate intensificări ale vântului, cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/h.

Meteorologii precizează că evoluția fenomenelor va fi monitorizată permanent. În funcție de intensitatea și evoluția vremii, avertizarea poate fi actualizată, inclusiv prin emiterea unor avertizări de tip nowcasting pentru fenomene meteorologice severe imediate.

Potrivit ANM, un Cod galben semnalează fenomene meteorologice temporar periculoase pentru anumite activități. Acestea sunt însă considerate obișnuite pentru perioada și zonele vizate. Autoritățile le recomandă cetățenilor să urmărească informațiile oficiale și să manifeste prudență în zonele afectate de intensificările vântului.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele