NEWS

Un val de vreme rece lovește România. Temperaturile scad până la -18 grade Celsius

Un val de vreme rece lovește România. Temperaturile scad până la -18 grade Celsius

Un val de vreme rece lovește România. Probabilitatea de precipitații, lapoviță, dar și ninsoare va fi ridicată pe parcursul următoarelor 14 zile. Temperaturile scad până la -18 grade Celsius.

Vreme rece în toată țara

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de marți, 11 ianuarie, în jumătatea de est a țării valorile termice, în scădere față de ziua precedentă. Vor fi valori specifice acestei perioade. Maximele se vor încadra între minus 2 și 7 grade Celsius.

Pe timpul nopții se vor înregistra valori de temperatură apropiate de cele obișnuite în a doua decadă a lunii ianuarie în majoritatea zonelor, cu minime între minus 13 și minus 2 grade Celsius. Mai ridicate vor fi în sud-vest.

„În partea de est și de SE a teritoriului, unde nu se asociază cu ninsori. Este doar vânt care amplifică, în zonele respective, senzația de rece. La noapte, temperaturile minime vor caracteriza o vreme geroasă în NE teritoriului, în celelalte regiuni temperaturile vor fi negative”, a spus, într-o intervenție la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Alina Șerban.

De asemenea, în sud și est, cerul va fi mai noros și local se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, probabilitatea fiind redusă pentru precipitații. Totodată, vântul va avea intensificări în est și sud-est, dar și în zona montană.

Astfel, și în Capitală vremea se va răci considerabil, iar prezente vor fi și intensificările de vânt. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade Celsius, iar cea minimă va fi de minus 4- minus 2 grade Celsius.

Miercuri, valul de ger va fi mai puternic

Miercuri, 12 ianuarie, valul de ger va fi mai puternic. Vremea va fi rece, geroasă dimineața și noaptea, în special în nord și în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 5 și 1 grad Celsius. Cele minime vor fi cuprinse în general între minus 16 și minus 7 grade Celsius, conform ANM.

Vântul va avea intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului în estul și sud-estul teritoriului, amplificând senzația de frig.

În București, vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar cea minimă va fi de minus 8 grade Celsius. Așadar, vântul își va face și el simțită prezența.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele